Europarlamentar: “Uniunea Europeană salvează BĂNCILE falite prin JEFUIREA cetățenilor”

Europarlamentar: “Uniunea Europeană salvează BĂNCILE falite prin JEFUIREA cetățenilor”

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, zilele trecute, printr-o hotărâre definitivă, că: „împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni reprezintă o precondiţie pentru aprobarea, de către Comisia Europeană, a ajutorului de stat pentru o bancă aflată într-o situaţie dificilă şi nu contravine legislaţiei comunitare”, transmite, într-un comunicat transmis EVZ, europarlamentarul Laurențiu Rebega, vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății.

Această decizie va însemna, pe de o parte, că în cazul pericolului de faliment al unei bănci, vor pierde toți depunătorii, “întrucât în gaura neagră a falimentului sunt aruncați prima dată banii din depozite”. În al doilea rând, prin împrumutul acordat de stat pentru salvarea băncii, se aruncă în gaura neagră și banii contribuabililor. 

“În al treilea rând, bancherii nu doar că nu pierd nimic, nu doar că nu sunt sancționați, dar nu mai sunt nici măcar controlați. După cum se vede, în acest model, unele bănci mari se urcă deasupra statului și implicit deasupra cetățenilor. Recenta decizie a CJUE acordă acestor bănci mari, focare de escrocherii, exact un statut de entități intangibile. Consecințele deciziei CJUE sunt extrem de grave”, avertizează europarlamentarul.

Atac la clasa mijlocie

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit acestuia, această decizie este un atac direct la proprietate, așadar la un principiu fundamental al statului de drept. Pe cale de consecință, este afectată siguranța financiară a tuturor cetățenilor Europei și, implicit, și a românilor. În al doilea rând, măsura va distruge, lent, clasa mijlocie, prin sărăcirea acelor depunători care furnizează grosul depozitelor mici și mijlocii. 

“În al treilea rând, decizia CJUE este încă un cui bătut în sicriul statului național, care, lipsit de suveranitate, devine vasalul instituțiilor europene supranaționale și al intereselor marii oligarhii bancare internaționale”, mai spune europarlamentarul.