Un europarlamentar îl dă în judecată pe președintele PSD

Un europarlamentar îl dă în judecată pe președintele PSD

Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat, luni, că îl va da în judecată pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru declaraţiile repetate în care afirmă că Ivan nu ar fi membru al formaţiunii social-democrate, conform Agerpres.

Am încercat toate posibilităţile, am mers pe cale statutară, am trimis solicitări, n-am primit răspuns. Tot timpul vin lideri, spun în spaţiul public că eu n-aş fi membru, dar nu prezintă niciun document. În acest moment nu există altă soluţie pentru a închide acest subiect odată pentru totdeauna, decât să merg în instanţă. Am pregătit toate documentele, am vorbit cu avocaţii şi vom obţine o decizie în instanţă, astfel încât să înţeleagă şi Liviu Dragnea, şi toată lumea că nu te poţi juca cu declaraţiile publice", a declarat Cătălin Ivan în faţa sediului PSD.

Europarlamentarul a venit dimineaţă la sediul PSD pentru a depune mai multe documente care atestă, potrivit acestuia, că încă mai este membru al partidului.

Ivan consideră că prin declaraţiile făcute de liderii PSD i-a fost afectată imaginea şi activitatea în Parlamentul European.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu cred că e un ultim gest pe care pot să-l fac pentru ca această minciună, deja care se rostogoleşte (...), să fie închisă odată pentru totdeauna. Deocamdată, mă îndrept împotriva lui Liviu Dragnea, dar, sigur, las o listă deschisă pentru toţi cei care vor mai face astfel de declaraţii", a conchis Ivan.