EURO 2016. Hollande avetizează SINDICATELE în privința grevelor programate

EURO 2016. Hollande avetizează SINDICATELE în privința grevelor programate

Mecanicii de tren ameninţă că voi intra în grevă, fiind afectat traficul pe o linie de transport care face legătura către cartierul Saint-Denis de la periferia Parisului, unde se află Stade de France, pe care se va disputa meciu România-Franţa.

Suporterii care au ajuns în Paris şi în alte oraşe din Franţa în cursul acestei săptămâni au fost "întâmpinaţi" cu deşeuri menajere necolectate pe fondul grevei serviciilor de colectare, scrie Mediafax.

În plus, ţara se confruntă cu un nivel ridicat de risc terorist de pe 13 noiembrie 2015, când au avut loc mai multe atentate în Paris, soldate cu 130 de morţi, încercând să-şi revină de pe urma inundaţiilor puternice care au provocat pagube majore în regiunile din centrul şi nordul ţării.

 Hollande a subliniat că fiecare are de respectat o responsabilitate pentru ca turneul de fotbal să se desfăşoare fără vreun incident.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Fac apel la simţul responsabilităţii al fiecăruia, pentru că dacă statul trebuie să-şi îndeplinească datoria - şi o va face - va lua toate măsurile în caz de necesitate", a avertizat joi seară Hollande.

„În acelaşi timp, este la fel de important ca acei care participă la aceste manifestări sau care le organizează să-şi îndeplinească datoria, ca acest măreţ eveneiment să fie unul popular", a mai precizat liderul francez.

Ministrul francez al Sporturilor, Thierry Braillard, a lansat un apel către uniunile sindicale să ia în considerare suporterii.

"Aşa cum există momente în care pot fi organizate greve, acum suntem în ajunul unui eveniment prin care vor împiedica unii suporteri să ajungă pe stadion", a declarat ministrul francez. "Aşa ceva nu este normal", a completat acesta.