Editura Evenimentul si Capital

Eugen Tomac: PMP va depune o plângere penală împotriva lui Tăriceanu

Eugen Tomac
Autor: | | 2 Comentarii | 176 Vizualizari

PMP va depune azi o plângere penală împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în cazul procedurii de vot pentru ridicarea imunităţii senatorului Dan Şova, potrivit anunţului făcut de preşedintele PMP, Eugen Tomac.

"Având în vedere faptele grave de abuz în serviciu ale Preşedintelui Senatului, domnul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, în cazul procedurii de vot pentru ridicarea imunităţii senatorului Şova, voi depune astăzi la ora 13,00, o plângere penală la Parchetul General împotriva celui care trebuie să vegheze la respectarea legii, nu la încălcarea ei", a precizat preşedintele PMP, Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook

Într-o declaraţie de presă susţinută, vineri, la sediul formaţiunii, Tomac a explicat: "Nu se poate ca în cazul doamnei Andronescu, senator de altfel, în cazul doamnei Udrea,să fie aplicată prevederea din Constituţie, iar în cazul fostului ministru al Marilor Proiecte şi prieten de nădejde al premierului Ponta, Călin Popescu-Tăriceanu să nu ţină cont de ceea ce prevede foarte clar Constituţia".




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
15:08 Încolțit de presă în suspiciunea de plagiat la SRI, Mihai Tudose răspunde zâmbind: „Nu vreți să vorbim după desemnare?” 14:13 Dragnea: Am fost întrebat dacă AM PISTOLUL la TÂMPLĂ 12:45 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 10:20 Propunerea lui Mihai Tudose, posibilă DIVERSIUNE a PSD, consideră Dan Andronic 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni 10:03 SURSE - Mihai Tudose a acceptat funcția de premier PSD | LIVE TEXT 07:09 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 21:43 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate