Eugen Teodorovici: Ţintele asumate de MFE pentru acest an vor fi îndeplinite

Eugen Teodorovici: Ţintele asumate de MFE pentru acest an vor fi îndeplinite

România a încasat deja în acest an peste 1,7 miliarde de euro de la Comisia Europeană. Prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice a fost încasată o sumă de aproximativ 500 milioane de euro, iar prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) o sumă de peste 50 milioane de euro. Aceste cifre care nu pot fi contestate şi care arată că nu există nici un fel de blocaj în încasarea banilor de la UE.

În plus, în momentul de faţă are loc un proces de restructurare fundamentală a fluxului informatic POS DRU ce va reduce de zece ori efortul administrativ cerut beneficiarilor proiectelor europene. La nivelul tuturor programelor operaţionale se înregistrează în continuare unele sincope în implementarea programelor, cauzate atât de modul în care a fost conceput întregul sistem de implementare, cât şi de problemele de implementare din perioada 2009-2011.

În cazul ambelor programe coordonate direct de Ministerul Fondurilor Europene, POS DRU şi POS CCE, au fost luate măsuri pentru îmbunătăţirea implementării lor. Imediat după trecerea celor două programe în subordinea MFE, adică începând cu data de 1 martie a.c., eforturile s-au concentrat pentru remedierea problemelor ascunse sub preş, care au rădăcini în perioada 2009-2011.

Începând cu luna martie 2014 la nivelul Autorităţii de Management POS DRU şi la nivelul Autorităţii de Management POS CCE a fost demarat un proces de reverificare a datelor „istorice” introduse în sistemul informatic SMIS (Sistemul Unic de Management al Informației pentru Instrumentele Structurale). În urma începerii acestei verificări, Autoritatea de Management POS DRU a solicitat Comisiei Europene returnarea unei aplicaţii de cheltuieli în vederea reverificării datelor, în condiţiile în care suma nu era rambursată de către Comisie.

Ne puteți urmări și pe Google News

MFE a ales ca în acest an să rezolve şi problemele din sistem ignorate de mult timp din două raţiuni principale: pentru a evita ca ţara noastră să plătească corecţii financiare suplimentare din cauza datelor eronate introduse în 2007-2012 în sistemul informatic, respectiv ca România să nu ajungă în situaţia de a nu putea închide programele operaţionale la finalul acestei perioade de programare (anul 2015) din cauza acestor date eronate din sistemul informatic. Decizia de a reverifica toate datele introduse în sistemul informatic în trecut a fost însoţită de punerea în funcţiune a unui sistem de gestiune a riscurilor de erori de introducere date previne apariţia unor astfel de probleme în viitor şi aduce gestiunea programelor europene pe o traiectorie sustenabilă.

 

Reamintim că ignorarea unor deficienţe din domeniul achiziţiilor publice în perioada 2009-2011 a dus la blocarea a cinci programe operaţionale, adică a 98% din fondurile alocate României. În acest context, abordarea adoptată în prezent de către Ministerul Fondurilor Europene este singura abordare responsabilă. Suplimentar, sistemul informatic şi modul de utilizare a acestuia de către beneficiari sunt în curs de îmbunătăţire şi vor diminua de zece ori efortul beneficiarilor de completare a informaţiilor solicitate. Aceste măsuri reprezintă prima reformare reală a sistemului, ale cărei rezultate se vor vedea până la sfârşitul anului 2014.

 

Vă reamintesc că măsurile luate în 2013 şi în acest an au permis semnarea în 2014 de noi contracte de finanţare POS DRU şi POS CCE, proiecte care vor susţine absorbţia de fonduri europene chiar din a doua parte a acestui an. În cazul celor două programe coordonate direct de MFE nu există riscul ca România să piardă bani în acest an, în condiţiile în care sumele estimate a fi cerute Comisiei pentru a fi rambursate României sunt semnificativ mai mari decât cele care trebuie solicitate pentru a nu fi pierdut niciun euro.

De exemplu, AM POS DRU trebuie să ceară Comisiei Europene rambursarea a aproximativ 600 milioane de euro pentru a nu pierde bani prin acest. În acelaşi timp, AM POS CCE să transmită aplicaţii de plată în valoare de aproximativ 490 milioane de euro pentru a evita dezangajarea automată. La nivelul POS CCE, de exemplu, sunt făcute plăţi către beneficiari în valoare de circa 140 milioane de euro care vor fi solicitate Comisiei pentru a fi rambursate României imediat după ce va fi finalizată verificarea informaţiilor din SMIS. Ţintele asumate de MFE pentru acest an vor fi îndeplinite: România nu va pierde bani şi va solicita rambursarea unei sume mai mari decât în anul 2013!