Editura Evenimentul si Capital

Eugen Simion: „Maghiarii consideră latina limba lor paternă”

Columna lui Traian, aici copia de la Muzeul Național de Istorie a României, apărea ca un simbol al latinității noastre pe coperta manualului de Limba latină FOTO: MARIAN ILIESCU
Autor: | | 1 Comentarii | 1487 Vizualizari

Academia Română și 500 de intelectuali fac un apel către Ministerul Educației să nu se renunțe la orele de latină, de istorie și de română pentru gimnaziu

La inițiativa academicienilor Bogdan C. Simionescu și Solomon Marcus, Academia Română a transmis ministrului Educației, Adrian Curaj, un apel pentru păstrarea orei de Limba latină în programa de gimnaziu, la clasa a VIII-a. Apelul este susținut atât de mediul academic, cât și de cel universitar și de cercetare și este însoțit de peste 500 de semnături. „Apelul pentru limba latină“ vine să susțină punctul de vedere al Academiei Române privind Planul-cadru pentru învățământul gimnazial din România, și se dorește un semnal de alarmă în fața unui fenomen de mare gravitate – distrugerea școlii românești, care nu trebuie redusă la o instituție de prestări de servicii, care livrează ocupanți de locuri de muncă robotizați“, susține Academia Română. La această idee, privind orele de Limba latină, se adaugă și cele legate de orele de Istorie și de Limba și literatura Română.


Trei variante ale Planului-cadru pentru învățământul gimnazial din România se află acum în dezbatere publică


Institutul de Științe ale Educației propune: dispariția singurei ore de Limba latină în gimnaziu, la clasa a VIII-a, amputarea unei ore de Limba și literatura română la clasele a V-a și a VI-a și diminuarea drastică a numărului de ore de Istorie, „oricum insuficiente în urma reducerilor impuse de ultimul plan-cadru din 2001”. Aceste modificări, în cazul în care își vor găsi o finalizare, vor lovi în chiar identitatea națională, mai spun reprezentanții Academiei Române.

Caracter identitar

„Semnalăm că toate cele trei domenii de studiu vitregite de actuala propunere sunt materii cu un puternic caracter identitar, contribuind împreună la dezvoltarea conștiinței naționale, europene și umaniste a tinerei generații. Studiul Limbii latine, Limbii și literaturii române și Istoriei (naționale și universale) oferă copiilor repere existențiale, orientându-i ca cetățeni ce aparțin unui popor european, vorbitori ai unei limbi de origine latină, înrudită cu alte câteva limbi europene descendente din același trunchi comun, purtători ai unor valori culturale și etnice care s-au aflat întotdeauna în deplin respect și armonie cu valorile altor popoare. Identitatea românească nu poate fi înțeleasă fără componenta sa latină, indentitatea europeană, la rândul ei, nu poate ignora această componentă.”

Nu ne putem priva de bogăție spirituală

Ioan Aurel Pop (foto), academician, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, doctor în istorie, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris). Este unul dintre semnatarii apelului. „Eu studenților mei le predau și paleografia latină, latina Evului Mediu, pentru limba latină nu a murit în Antichitate. Dacă nu învățăm limba latină nu ne putem descifra propria istorie. Nu toți trebuie să învețe limba latină la un nivel superior, dar Istoria, Latina, Limba și literatura română, alte discipline care se ocupă de spirit sunt fundamentale pentru a-l susține pe om în natura sa umană. Adică în spiritualitate. Departe de mine gândul de a spune că matematica, chimica, fizica, biologia nu sunt importante! Însă pentru suflet disciplinele socio-umane sunt esențiale. Și nu vreau să spun acest lucru de dragul educației patriotice. Dar pentru ideea de a fi om de cultură, de a fi european, pentru a putea pricepe o simfonie, de a putea face o clasificare a curentelor artistice și culturale de-a lungul vremii, de a putea spune că ceva aparține Iluminismului sau Romantismului, de dragul acestor lucruri istoria este fundamentală. Sunt lucruri pe care nu le înveți decât la disciplina numită „Istorie”. Stilul Gotic nu este creația poporului român, despre stilul Gotic și stilul Romanic, Baroc pe care le întâlnim pe teritoriul României, credeți-mă , eu nu am învățat decât la disciplina „Istorie”. Cum să-i privez eu pe oameni de o asemenea bogăți spirituală?!


Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate