Erdogan arestează tot. De data aceasta, o cântăreaţă. Motivul este incredibil

Erdogan arestează tot. De data aceasta, o cântăreaţă. Motivul este incredibil

Cunoscuta cântăreaţă şi celebră actriţă turcă din Istanbul, Zuhal Olcay, a fost trimisă în judecată de un tribunal din Istanbul cu acuzaţia de a fi insultat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan în timpul unui concert.

Potrivit procurorilor, artista ar fi modificat textul unui îndrăgit cântec turcesc, citântu-l pe Erdogan în mod ofensiv, în afara faptului că a făcut un gest insultător cu mâna în timpul interpretării.

Ancheta a început de la un denunţ anonim, care a dus la verificarea videoului realizat în timpul concertului. În declaraţia sa în faţa judecătorilor, Olcay, în vârstă de 60 de ani, a susţinut că l-a citat pe Erdogan doar fiindcă numele acestuia i-a folosit în metrica piesei respective şi fără intenţii ofensive, adăugând că gestul cu mâna nu era adresat preşedintelui ci unui spectator care o provocase. Pentru ea, transmite agenţia de ştiri Anadolu, procurorii au cerut o condamnare până la 4 ani şi 8 luni de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News