Erdogan amenință Siria cu RĂZBOIUL: „Vom lua problema în propriile mâini”

Erdogan amenință Siria cu RĂZBOIUL: „Vom lua problema în propriile mâini”

Recep Tayyip Erdogan a avertizat SUA că Turcia nu va lua parte la operaţiunea pentru cucerirea Raqqa, "capitala" autoproclamată a Statului Islamic în Siria, alături de miliţiile kurde.

"Nu vom discuta problema cu nimeni, ci vom lua propria decizie şi vom lua problema în propriile mâini", a declarat preşedintele Erdogan în cadrul unei întâlniri cu oamenii de afaceri la Istanbul. 

"Operaţiunea asupra Raqqa, prevăzută cu mult timp înainte, a început târziu la 2 iunie. SUA au dat Turciei informaţiile necesare cu privire la această chestiune înainte de operaţiune", a precizat premierul turc pentru media locale, conform Agerpres.  Lupta pentru preluarea controlului asupra Raqqa, bastion al grupării jihadiste Statul Islamic în Siria, a început după ce SUA au informat despre aceasta Turcia, a anunţat duminică premierul turc Binali Yildirim. Anunțul este în contradictoriu cu declarațiile făcute claraţiilor făcute sâmbătă de către Forţele Democratice Siriene (FDS) - o alianţă arabo-kurdă sprijinită de Washington - potrivit cărora asaltul va fi lansat "în câteva zile". 

Turcia consideră YPG drept o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie separatistă care duce o luptă armată împotriva Ankarei din 1984, şi care este catalogată drept "teroristă" de către Turcia şi aliaţii săi occidentali. SUA au început să livreze arme YPG, dar această decizie a provocat indignarea Ankarei. Şeful diplomaţiei turce Mevlüt Cavusoglu a cerut miercuri Washingtonului să "revină asupra acestei erori", estimând că livrarea de arme YPG este "extrem de periculoasă".  Turcia se teme de crearea unei zone controlate de kurzi în nordul Siriei, la frontiera turcă. Ankara a lansat, de asemenea, o ofensivă terestră în nordul Siriei în luna august deopotrivă împotriva Statului Islamic şi a miliţiilor kurde. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, premierul turc a lăsat să se înţeleagă că Turcia nu va ezita să se angajeze în continuare, fără să ofere detalii suplimentare. "Orice ar fi în interiorul sau exteriorul ţării, nu vom ezita să luăm măsurile necesare pentru securitatea ţării noastre şi a poporului nostru", a declarat el, citat de Anadolu. "Am facut-o în trecut şi, dacă este necesar, vom face acest lucru din nou", a adăugat el.