Enel NU MAI VINDE activele din România

Enel NU MAI VINDE activele din România

Enel nu va mai vinde activele din România, deoarece corespund noii strategii a grupului, a anunţat, joi, la Londra, Francesco Starace, CEO al grupului Enel, potrivit Agerpres.

"România se potriveşte strategiei noastre pentru că este vorba despre distribuţie", a explicat Starace. El a motivat astfel decizia grupului de a retrage România de pe lista de active scoase la vânzare, atât în prezent cât şi în următorii cinci ani. 

Strategia vizează vânzarea unor active în următorii ani de cinci miliarde de euro, din care două miliarde active în curs de vânzare, alte două miliarde au fost identificate pentru a fi lansate la vânzare şi un miliard de euro active ce urmează a fi identificate, însă cele din România nu se mai găsesc pe această listă. 

Strategia grupului pentru pieţele mature, inclusiv Europa, vizează dezvoltarea reţelelor de distribuţie digitalizate, în timp ce, în zona Americii Latine şi a Africii accentul va fi pus pe zona de regenerabile. 

Ne puteți urmări și pe Google News