Editura Evenimentul si Capital

Eminescu, azi

Sever Voinescu
Autor: | | 6 Comentarii | 1370 Vizualizari

”Ne-am obișnuit să spunem că Eminescu este un geniu. Cu aceasta nu spunem nimic chibzuit și spunem, în schimb, două lucruri proaste: că Eminescu este, în fond, dincolo de orice explicație; că noi, oamenii de rînd sîntem în definitiv dincolo de orice răspundere.”, scria Constantin Noica într-un eseu al cărui titlu este cu mult mai citat decît a fost citit textul de sub titlu, ”Eminescu sau Gînduri despre omul deplin al culturii românești”. Gîndul filozofului mi se pare din ce în ce mai adevărat pe măsură ce trece timpul.

Cel puțin pentru generația mea, Eminescu este o mare poticneală culturală. Cînd ne-am născut și am început să citim, ajungînd să îl citim, am găsit pe Eminescu deja măreț. Cînd ne-a ajuns sub ochi primul vers scris de poetul Eminescu, în mințile noastre exista, deja, mitul Eminescu. Era atît de sus și atît de mare, încît unora dintre noi le-a stîrnit o furie inexplicabilă și s-au apucat să sape la temelia mitului. S-au îndeletnicit cu demitizarea lui Eminescu crezînd, bieții de ei, că adevărul și mitul sînt termeni contradictorii. Altora, mult mai mulți, le-a stîrnit o reacție opusă - au început să se gudure pios, să-l tămîieze, să-l venereze, să se întreacă în metafore vibrate în timp ce-i pupau, în public, mîna, pana și rîndurile. În fine, printre cei de-o seamă cu mine sau mai tineri, sînt din ce în ce mai mulți care îl ocolesc. Simt că e un subiect prea mare și prea periculos, căci din orice unghi îl abordezi se vor găsi contraopinenți capabili de promptă reacție feroce. În plus, aceștia au descoperit ceva ce generațiilor anterioare le părea inimaginabil, anume că se poate și fără Eminescu. Poți, cred ei, trăi cultural și fără să-l frecventezi pe Poetul Național. Poți scrie și fără să-i cunoști prea bine opera. Poți iubi literatura și fără să-l citești. Prin urmare, îl evită. L-or fi citit, ca tot românul, la școală (și, dacă au făcut școli umaniste, l-or fi citit ceva mai aprofundat), dar l-au lăsat în urmă, în manuale și cursuri, fără să mai revină la literatura lui. Simt că în fiecare dintre aceste trei tipuri de atitudini ale generației mele față de Eminescu e ceva neașezat, nefiresc, eronat la limită. De-aia zic, la 166 de ani de la nașterea lui (și 127 de ani de la moartea lui), Eminescu rămîne o poticneală. Cumva în prelungirea gîndului nicasian, simt că nu-l metabolizăm corect. Nu avem, încă, un comerț pe deplin profitabil, mutual benefic, cu el. Fie luăm prea puțin din ce ne-a dat și îi dăm prea mult, fie luăm prea mult și îi dăm prea puțin - sîntem dezechilibrați în raport cu el. Eminescu a lăsat ceea ce a avut de lăsat. Ce facem noi cu ceea ce a lăsat el, este, încă, o treabă complicată după mai bine de 100 de ani de cultură. Dacă cei mai mulți clasici și-au cam încheiat socotelile cu posteritatea și au împietrit  în soclurile lor, Eminescu încă ne stîrnește de parcă ar fi un scriitor al generației de azi.

 Repus mereu în discuție, după toate grilele timpurilor, distorsionat de mode și recompus de ideologii, Eminescu rezistă, încăpățînat în propria valoare estetică, indiferent de ceea ce i-au făcut românii. Oricît se chinuie să-l arunce unii în categoria secunzilor provinciali, nu pot pentru că Eminescu pur și simplu nu încape în acea clasă. E prea mare. Oricît vor alții să-l îmbălsămeze și  să-l plimbe ca pe niște moaște pe deasupra capetelor plecate ale poporului, nu pot pentru simplu motiv că e atît de viu. Demitizările și mitizările, paradoxal, nu l-au atins deloc.  Eminescu e intangibil.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate