Emil Boc: Monica Macovei "mai mult încurcă decât ajută Dreapta"
- Departamentul Politic
- 6 august 2014, 15:11
Fostul premier Emil Boc afirmă că anunţul Monicăi Macovei privind candidatura la alegerile prezidenţiale "a venit prea târziu".
Boc a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că o candidatură a europarlamentarului Monica Macovei în cursa prezidenţială ar fi fost binevenită mai devreme, deoarece Macovei "ar fi fost un candidat bun". "Candidatura Monicăi Macovei a venit prea târziu. Putea fi un candidat bun, pentru că acum mai mult încurcă decât ajută Dreapta, din nefericire", a afirmat Emil Boc, conform mediafax.ro.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a anunţat, ieri într-un mesaj video postat pe site-ul www.macoveipresedinte.ro, că va candida la Preşedinţie, menţionând că este nemulţumită de opţiunile de vot oferite şi că aceste opţiuni impuse de partide nu au fost testate în nicio bătălie electorală naţională.