Editura Evenimentul si Capital

Elena Udrea, prima reacție după BOMBA ZILEI. Ce mesaje și-a dat cu Traian Băsescu

Autor: | | 0 Comentarii | 4743 Vizualizari

Elena Udrea a ieșit cu declarații după ce avocatul acesteia a dezvăluit, în cadrul procesului privind Gala Bute, că fostul ministru are un statut de refugiat politic în Costa Rica.

Elena Udrea a admis, în cadrul unei intervenţii la Antena 3, că de când a ajuns în Costa Rica a ţinut legătura în permanență cu fostul preşedinte Traian Băsescu.

"De când sunt aici da, de câteva ori, dar prin mesaje pe telefon.", a precizat Elena Udrea.

Întrebată însă ce subiecte au fost în centrul discuţiilor lor, fostul ministru s-a rezumat la a menţiona: "Lucruri fireşti pe care doi oameni care au lucrat împreună atâţia ani de zile le discută. Aproape toţi cei care mă cunosc mi-au dat mesaje."

Elena Udrea pune condiții ca să se întoarcă în țară.

„Eu mă pot întoarce oricând, doar dacă motivele pentru care mi-a fost acordat refugiul dispar. Adică dacă în România am vedea că tot cei care au făcut aceste abuzuri sunt trași la răspundere, oamenii care le fac sunt înlocuiți din funcții, atunci aș putea să am un motiv să spun instanțelor de aici că au dispărut aceste motive, să am și dovezi și atunci pot să părăsesc acest teritoriu. Evident că eu asta îmi doresc să fac”, a spus Elena Udrea.

Fostul ministru a negat faptul că și-ar fi achiziționat o casă în Costa Rica.

„Nici vorbă. Am considerat că este mai important să-mi văd de lucrurile mai serioase decât să răspund la toți nebunii care scriu pe Facebook toate tâmpeniile”, a spus Udrea.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X