Elena Udrea: Dorin Cocoș a fost „ținta” în dosarul Microsoft pentru că era soţul Elenei Udrea

Elena Udrea: Dorin Cocoș a fost „ținta” în dosarul Microsoft pentru că era soţul Elenei Udrea

Deputata Elena Udrea a scrie, pe Facebook, prin intermediul echipei de comunicare, că toți denunțătorii apărați de avocatul Rareş Dan, fiul fostului general de securitate Gheorghe Dan, sunt „scăpați” de DNA.

„Cine a fost ţintă în dosarul Microsoft? Dorin Cocoş! Şi asta pentru că era soţul Elenei Udrea şi trebuia neapărat să se ajungă la ea. Aţi mai văzut pe altcineva arestat în plină campanie în afară de Cocoş şi Pinalti? Răspuns: NU. Şi asta în ciuda faptului că în dosar sunt implicaţi 9 miniştri, zeci de oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali, ba chiar şi ambasadori străini.

Ce este interesant este că denunţătorii au un element comun în persoana avocatului. Vorbim de Rareş Dan, fiul fostului general de securitate Gheorghe Dan, un fel de mentor al lui Florian Coldea. Cum preia Rareş Dan un caz, cum DNA-ul îi face scăpaţi clienţii”, a scris Udrea.

Ea susține că Dinu Pescariu și Claudiu Florică nu ar fi trebuit să fie iertați de DNA, întrucât au făcut denunțuri doar după ce a început urmărirea penală.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ar fi de interes să se verifice cum procurorii (care sunt asistenţi ai doamnei Koveşi) au negociat imunitate pentru Stelian Gheorghe în dosarul Microsoft care se extinde şi asupra Anei Maria Topoliceanu în dosarul Gala Bute”, mai scrie Elena Udrea.