Recent, am semnalat aici apariția unei cărți intitulată ”Facebook. Fabrica de narcisism” (T. Baconschi) .
Titlul acesta poate deveni memorabil; FB nu este altceva decît o unealtă a narcisismului. Mult mai narcisic decît simpla oglindă și mult mai gîdilător ego-ului decît un batalion de lăudători deșănțați, FB produce, întreține și augmentează iluzia că autorul e mai bun, mai frumos și mai inteligent decît este în realitate, pompînd vanitate în percepția de sine. FB este locul unui colosal teatru al deșertăciunilor. Prin urmare, toată lumea e acolo. Prin urmare, politicienii nu puteau lipsi.
Printre multele argumente care susțin caracterul narcisic al Fcebook-ului este tomcia acela că politicienii au dat năvală. De n-ar fi fost excitator de vanitate, n-ar fi venit! Da, știu, politicienii zic, în noul limbaj de lemn, ”tehnic”, al politicii de doi bani pe care o fac, că FB este o unealtă de ”comunicare”. În realitate, ei nu ”comunică” acolo, din cel puțin următoarele motive: 1. pentru că în cele mai multe cazuri nu sînt ei cei care scriu pe propriile pagini de FB, ci ”staff-uri de comunicare”; 2. pentru că ceea ce scriu acolo sînt fie declarații unilaterale, fie mici vorbe de agățat trecătorii de pe bulevardul Facebook – nimic serios, sistematic, important; 3. mai ales, pentru că pe FB e imposibil să comunici în mod real, cvasiunanimitatea postărilor fiind fragmente de solilocviu pe care, din considerente de PR sau de terapie, autorul le exhibă. Venind pe FB, politicienii au adus multe din micile mizerii pe care le-au creat și le-au stipendiat în alte spații publice în care s-au exprimat: cumpărarea de like-uri și share-uri, postacii etc.
Nu știu cum ”comunică” politicieni din alte țări pe FB, dar ai noștri se dau în vînt după urări. De Anul Nou, de Sfîntul Vasile, de Bobotează, de Sfîntul Ion, de Ziua Unirii ”mici”, de Buna Vestire, de Sfîntul Gheorghe, de Florii, de Paști, de Sfinții Petru și Pavel, de Sfinții Mihail și Gavril, de Sfînta Maria (și ”mare” și ”mică”), de sfîntul Andrei, de sfînta Paraschiva, de sfîntul Nicolae, la fiecare început de an școlar, de Ziua Limbii Române (mai nou!), de Ziua Constituției (mai de demult), de Ziua Drapelului (foarte nou!), de Ziua Națională (musai!) și, desigur, de Crăciun, paginile de FB ale oamenilor politici se umplu de urări către popor. Nu ești om politic dacă nu urezi, la toate aceste sărbători cel puțin, ceva bine simțit, din suflet. Formula e cam aceeași la toți. Dacă e o sărbătoare cu vocație generală, adresanții sînt ”dragi români”. Dacă nu, după caz, ”celor care poartă numele de.....”. Dacă la aceste sărbători naționale adăugăm și una sau două locale, deducem că un politician urează poporului de cel puțin 24 de ori pe an. În medie, de două ori pe lună. Desigur, în anii electorali, urările se intensifică. Și ca număr și ca trăire.
Ne puteți urmări și pe Google News
Observînd cel mai recent val de urări care s-a abătut asupra poporului (cel de la Florii, cuplate anul acesta cu Paștele Catolic și Protestant), am sesizat și ceva comic. Pe lîngă politicienii de primă linie - șeful statului, șeful guvernului, miniștri, șefi de partide, lideri de orecare proeminență - se înghesuie la urat poporul și o largă categorie de politicieni anonimi: acei parlamentari pe care nu-i vezi niciodată, deși ei sînt acolo dintotdeauna, acei consilieri județeni sau locali de care habar nu are nimeni, acei aspiranți la diverse demnități care nu s-au născut încă. Văzînd bulucul de urători și desimea ocaziilor cu care își exersează penelul tămierii, ai zice că sîntem cea mai politicoasă și mai altruistă țară din lume. Este evident că fenomenul nu are nimic natural în el, nu are nici o legătură cu felul în care sîntem. Om care nu dă ”bună ziua” vecinului, umple de ”La Mulți Ani!” pe toți Ionii sau Mariile din România. Bizar, nu? La fel de evident mi se pare și faptul că efectul electoral e zero. Nu există nici o legătură între urări și voturi. În fine, e limpede că relația dintre popor și politicieni nu implică, de nici o parte, nici un gram de afectivitate. Ne considerăm, unii pe alții, inevitabili pentru genul de lume în care trăim și ne suportăm cu greu. Atunci, chiar nu pricep ce-i apucă pe băieții și pe fetele din politică, altfel monumente de cinism și de proastă creștere, de ne urează atîta.
Recomandările noastre
