Reformele succesive din sistemul nostru de educație, lăsate mereu în seama experților mai mult sau mai puțin ghidonați de partide, au adus atît în sistem cît și în societate în general, mai multă năuceală și iritare decît calitate nouă, vigoare și speranță. Principii precum ”ghizodanul ușor”, ”să dezvoltăm competențe”, ”să-i învățăm unde să caute” ori ”să adaptăm învățămîntul la piața muncii” s-au aplicat așa cum putem noi aplica un principiu în orice sistem - adică foarte aproximativ și mimetic.
Încercările de introducere a sistemului Bologna în sistemul nostru universitar, de asemenea, au probat a mia oară teza formelor fără fond despre care Maiorescu, de altfel, ne-a spus din zorii modernității noastre că e ”softul” după care funcționează acestă țară.
Impresia de rătăcire, de căutare oarbă a reformelor nenumărate din învățămîntul românesc exprimă, cred, un adevăr profund. Școala, astăzi, nu-și mai poate formula obictivul social, nu mai știe bine ce trebuie să formeze. Cetățeni aprigi? Forță de muncă adecvată? Ființe morale? Indivizi care să se poată descurca în lume? Ne este foarte greu să răspundem ce vrem să iasă, peste 12 sau peste 16 ani dintr-un copil care vine în prima zi de școală, la clasa I-a și care va termina liceul sau o facultate. S-ar zice că ținta ar trebui să fie complexă, cuprinzînd toate acestea la un loc. Dar acest lucru este posibil într-un singur fel, după opinia mea: cu o educație bazată pe marile cărți.
Ar trebui să stabilim care sînt marile cărți ale culturii lumii pe care un tînăr de 18 ani trebuie să le fi parcurs. De la Ghilgameș la ”Război și pace”, de la ”Poeziile” lui Eminescu la ”Cel mai iubit dintre pămînteni”. Să fi trecut, evident, prin Homer, prin Biblie, prin Dante, prin Shakespeare, prin Blazac... Ce ar trebui să conțină fundamentul cultural de unde un individ mediu să poată să-și extragă ”cultura generală”, dar și substanța pe care să o metabolizeze toată viața cînd va munci zi de zi, cînd va iubi, cînd se va îmbolnăvi, cînd se va căsători, cînd cineva îi va face un rău sau altcienva îi va face un bine, cînd va îmbătrîni - cînd va trăi pur și simplu? Pe o asemenea bază, se va putea clădi o educație școlară și universitară de specialitate. Pe o asemenea bază, un om va putea înțelege mai bine lumea și îi va putea da răspunsul său. Pe o asemenea bază, un cetățean va înțelege ce înseamnă drepturi și obligații, dar, mai ales, ce înseamnă celălalt.
Ne puteți urmări și pe Google News
Nu vreau să fiu înțeles greșit - nu spun că la toate aceste întrebări există un singur răspuns valid, care poate fi depistat doar cu asemenea lecturi. Fiecare om dă marilor întrebări răspunsul său - și trage foloasele sau ponoasele de pe urma acestui răspuns. Vreau, însă, să spun că o solidă educație umanistă este obligatorie nu doar pentru performanță în toate domeniile (inclusiv cele inginerești), dar este obligatorie pentru condiția de european în secolul XXI.
Adevărul este că habar nu avem cum va evolua piața muncii peste 10 sau 15 ani, ca să pretindem acum că știm să trasăm linia profesională cea mai potrivită pentru un copil de azi. Adevărul este că habar nu avem care vor fi uneltele de căutare peste 5 ani, ca să ptretindem că-i dăm această cheie. Adevărul este că habar nu avem să depistăm talentele și competențelor oamenilor pînă cînd ele nu se manifestă de la sine - și asta se poate întîmpla la orice vîrstă. Știm, însă, că o cultură umanistă solidă îți dă și capacitatea și motivație, dar și etica necesară învățării și performării în orice domeniu.
Repet, construirea programelor școlare pentru o întreagă generație de elevi trebuie să plece de întrebarea: la 18 ani, ce cărți trebuie să fi parcurs acest tînăr? Cînd le avem, vom ști să ducem, coerent, învățămîntul nostru într-o anumită direcție.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
