Editura Evenimentul si Capital

EDITORIALUL EVZ: Bulina roşie s-a întors

horia_tabacu
Autor: | | 43 Comentarii | 2142 Vizualizari

În urmă cu două zile, am avut o şedinţă, la sediul ziarului "Evenimentul zilei", la care a participat şi Ion Cristoiu.

Am fost emoţionat. Reuniunea a avut loc într-o sală mai mică, pe care noi o numim de protocol. Stăteam foarte aproape unii de alţii, chiar puţin înghesuiţi. Nici sub tortură nu aş mai putea spune cu ce era îmbrăcat. Îmi amintesc doar că avea nişte ghete cu şiret. Am discutat despre ziar, în general, şi despre subiecte la zi. Mi s-a părut foarte interesant, dacă nu istoric, momentul când între noi vine unul dintre cei mai buni jurnalişti români în viaţă şi participă la o şedinţă. Este chiar dificil să stabilim cine ar fi cel mai bun ziarist în viaţă. Eu voi enunţa doar nişte realităţi. Ion Cristoiu a deschis, în 1992, "Evenimentul zilei" şi în doar câteva luni a ajuns la vânzări de peste o jumătate de milion de exemplare. Pe vremea aceea eram prieten cu patronul trustului, Mihai Cârciog, pentru că eram şi vecini de cartier. De la el ştiu că ziarul "Evenimentul zilei" putea avea vânzări şi mai mari, dar era un ziar de opoziţie, supus persecuţiilor prezidenţiale. În 1992 era o altfel de dictatură decât acum, atunci chiar era. Preşedintelejucător, Ion Iliescu, ştia cum să le facă rău adversarilor săi. Traian Băsescu doar vorbeşte, Iliescu acţiona pe mai multe planuri. Serviciile îl ajutau, ca pe orice Preşedinte. Simţind că "Evenimentul zilei" îi este un ziar ostil, poate chiar fatal, cum s-a şi dovedit, Ion Iliescu a luat măsuri şi gazeta a avut mari probleme privind aprovizionarea cu hârtie. La timpul respectiv fabricile de hârtie aparţineau Statului. Doar din aceste motive "Evenimentul zilei" nu a intrat chiar în Guinness World Records. De atunci cotidienele au tot scăzut. Ele s-au mutat de la un patron la altul, câteva trusturi străine au apărut în joc şi s-au cam retras, ziariştii mai cunoscuţi au pendulat şi ei ca nişte insecte pe la felinare, vara. Între gazetarii mai bătrâni se ştie faptul că degeaba faci tu un ziar dacă nu are cine să ţi-l vândă, adică dacă sistemul de difuzare este bolnav sau prea lacom. Toate acestea s-au întâmplat din plin. Statul nu a intervenit, nu a acordat facilităţi presei tipărite, dimpotrivă. Din motive încă nesoluţionate penal, reţeaua de difuzare a fost privatizată, devastată şi pulverizată. Au rămas nişte chioşcuri care vând mai mult cărţi şi cu care nu se poate colabora pentru că iau marfa şi nu plătesc niciodată. În aceste condiţii multe cotidiene importante au dispărut. Doar "Evenimentul zilei" se dezvoltă. S-au făcut multe angajări şi salariile se dau la timp. Începând de astăzi îşi schimbă sigla şi unele pagini. Încearcă să publice, ca rezultat al unor sondaje, ceea ce ar vrea cititorii să găsească în paginile ziarului. Apariţia lui Ion Cristoiu printre noi nu poate avea decât efecte benefice. Prezenţa lui în redacţie şi la şedinţă ne-a făcut să răsfoim numere vechi ale ziarului. Am constatat că acesta era plin de ştiri. Era suficient să cumperi "Evenimentul zilei " atunci şi ştiai tot ce se întâmplă în România. Pe de altă parte discuţiile cu Ion Cristoiu ne-au dat speranţa că presa scrisă din România s-ar putea să îşi revină. De sub nivelul mării, unde se găseşte în prezent. În urma unui sondaj cititorii "ne-au obligat " să punem "Bulina roşie" în fruntea ziarului. Ea nu a mai fost acolo dintr-o duminică, din ziua de 19 iunie 2005. Ştiu că s-a întors supărată. Cândva ea se găsea peste tot în România, a fost în glorie, a consacrat ziarişti şi a dărâmat preşedinţi, a demascat mincinoşi şi băgat oameni la puşcărie, a dat speranţa că putem trăi şi în adevăr, a consacrat valori şi a făcut dreptate. Ajunsese, uitată pe nişte clădiri care stau să se dărâme chiar şi fără cutremure, indicând nenorociri probabile. Noi am repus-o în "drepturile" ei legale din România.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:59 Coldea s-a lansat la apă! IMAGINE DE COLECŢIE în articol. Fostul prim-adjunct al SRI poate intra în categoria VIRALUL ANULUI 17:52 Renate Weber face o analiză a „INGERINȚEI PERVERSE a SRI în actul de justiție” 15:58 Strategia secretă a lui LIVIU DRAGNEA în lupta cu Laura Codruța KOVESI. DOCUMENT INTERN al PSD 15:06 CINE SUNT PIONII lui Coldea? Vanghelie a dezvăluit cele două nume în direct, la TV. MINUT DE AUR 09:42 Toader l-a „atins” pe Iohannis după episodul LECTURA CONTINUĂ: „Întrebarea corectă este când va termina de înțeles?” 08:02 LIVIU DRAGNEA este o VICTIMĂ a SISTEMULUI! Editorial de Dan Andronic 16:39 Asociaţia Magistraţilor din România intervine în scandalul provocat de condamnarea lui Liviu Dragnea: „Nesocotesc independența judecătorului” 15:37 În cursa pentru Cotroceni, PSD ARE UN RIVAL pentru Iohannis. „Pentru a elibera țara asta, eu voi candida în 2019!” 12:22 Orban nu-i menajează pe social-democraţi: „PSD preferă statutul de grup infracţional organizat” 10:21 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 10:01 Dragnea: Nu demisionez! Statul Paralel TREBUIE să DISPARĂ. NU mă SPERIE nici IOHANNIS, nici HELLVIG, nici PAHONȚU, nici KOVESI, nici alții 10:01 PSD pleacă la RĂZBOIUL TOTAL. SUSȚINERE UNANIMĂ pentru Dragnea, după CONDAMNARE, în LUPTA IMEDIATĂ contra Statului Paralel 09:50 Reacţie DURĂ a ICCJ după declarațiile social-democraților. Replica lui Toader: „Să ne cunoaștem și sa ne respectăm competențele” 08:57 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 08:56 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 08:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 19:10 DECIZIE UNANIMĂ a CEx PSD: SUSȚINERE pentru Dragnea și Dăncilă; ACCELERAREA modificărilor la Legile justiției și Coduri; CONSOLIDAREA Curții Constituționale - DOCUMENT 15:49 Protest al USR în fața biroului lui Dragnea. Ce i-au transmis liderului PSD 14:35 Orban, apel la PSD înainte de CEx. „Trebuie să aleagă între a fi FIDELI României și a fi SLUGI” 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!”

Articole salvate