GENIUL MALEFIC care A MARCAT DIHONIA în PSD? Culmea, acuzaţiile au fost lansate chiar la Sibiu

GENIUL MALEFIC care A MARCAT DIHONIA în PSD? Culmea, acuzaţiile au fost lansate chiar la Sibiu

Marți, fostul ministrul al Educației, Ecaterina Andornescu, a solicitat demisia liderului PSD, Liviu Dragnea. Reacțiile în spațiul public nu au întârziat să apară. În timp ce unii oameni politici și jurnaliști au apreciat curajul Ecaterinei Andronescu, alții susțin că gestul ei dă dovadă de viclenie și trădare.

Conform ultimelor informații, filiala PSD Sibiu, condusă de ministrul Bogdan Trif, o acuză pe Ecaterina Andronescu că „a procedat mișelește” și că „a răspuns imediat ordinelor din înregistrarea lui Werner Iohannis”. Marți, Liviu Pop a declarat că senatoarea PSD „este o soroșistă”, iar primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a declarat că Andronescu a ajuns „o portavoce a adversarilor politici”.

Prin intermediul unui comunicat de presă, au fost aduse în prim plan „date despre creșterea economică record din Europa”, iar PSD Sibiu lansează atacuri atât la adresa președintelui Klaus Iohannis, cât și a colegei de la București, informează digi24.ro,

„În deriva declaraţiilor preşedintelui Werner K. Iohannis, Ecaterina Andronescu a ţinut să facă jocul preşedintelui şi să-si atace colegii fără niciun argument solid. Nu este corect ca doamna Andronescu să ceară înlocuirea unui guvern care a adus o creştere de 14% a salariului mediu în prima jumătate a acestui an, a determinat înfiinţarea a aproape 90 000 de noi locuri de muncă, a adus şomajul la cea mai scăzută cotă istorică şi a determinat investiţii străine directe cu 30% mai mari decât anul trecut. Nu e firesc pentru un om politic cu o asemenea experienţă să-si expună frustrările din cauză că nu a mai ocupat un scaun de ministru în Guvernul PSD”, este scris în comunicatul PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marți, primarul sectorului 5, Daniel Florea, lider al organizaţiei de sector a PSD, a declarat că este „profund mâhnit şi revoltat” de faptul că fostul ministru a ajuns „o portavoce a adversarilor politici” ai PSD şi a spus că nu înțelege cum este cu putință ca aceasta să îl atace pe liderul PSD, Liviu Dragnea, exact în modalitatea descrisă luni seară de Klaus Iohannis. El i-a transmis Ecaterinei Andronescu, care a ocupat  numeroase funcții în PSD  - fost vicepreşedinte PSD, fost preşedinte PSD Bucureşti, fost ministru PSD şi fost numărul unu pe lista senatorilor PSD Bucureşti, - că astăzi a demonstrat de ce este „un fost”.

La rândul său, fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, invocând creșterea economică record pentru a arăta că „e ridicol cum doamna Andronescu avertizează asupra unui aşa-zis dezastru pentru ţară şi partid”. „Ce motive reale sunt pentru ca acest guvern performant să fie înlocuit? Pentru că aşa vor soroşiştii şi exponenţii sistemului ocult de putere, incapabili să obţină legitimitatea şi încrederea românilor prin vot democratic?”, a punctat Liviu Pop.