Editura Evenimentul si Capital

Cum să trăiești fără dușmani? Cazul confruntării SUA-Rusia în Siria

Autor: | | 6 Comentarii | 1172 Vizualizari

După căderea capitalelor sale irakiană și siriană, Mosul și Raqqa, organizația teroristă Daesh, autointitulată Stat Islamic, a dispărut din spațiul levantin, transformându-se într-o organizație teroristă clasică în rețea.

O parte din luptători au murit pe teren sau au fost capturați, o altă parte a fugit în alte zone cu state slabe și organizații islamiste și teroriste – cu precădere Sinai, Libia, Sudul Algeriei-Mali-Sahara Occidentală – și o a treia parte, cu precădere luptătorii străini provenind din alte state, au revenit către țările de origine, atât europene, din regiunea Orientului Mijlociu și Africii de Nord sau în Rusia și din spațiul post-sovietic. Dispariția Daesh-Stat Islamic ca inamic a creat o situația precum cea descrisă într-un celebru eseu al lui Pascal Bruckner – Melancolia democrației. Cum să trăiești fără dușmani? Dacă Bruckner își plasa evaluarea la finalul Războiului rece, după implozia Uniunii Sovietice, situația din Siria, cu precădere, este mult mai complicată. Și asta deoarece, pe teren, principala confruntare era una între regimul Al-Assad și opoziția contestatară, dublată de situația unui raport de forțe sunnițiallawiți defavorabil conducerii regimului lui Al-Assad. Într-adevăr, într-o țară majoritar sunnită, conducerea era allawită, cu adaosuri druze, creștine maronite, iar majoritatea era oprimată, ba chiar ucisă, epurată și trimisă în refugiu și în valuri de migranți către Europa prin Turcia. De aici până la revoltă a fost doar un pas, făcut în timpul Primăverii Arabe.

În Siria se confruntă marii actori globali, SUA și Rusia. Rusia dorește să-și mențină și să-și extindă privilegiile, profitând de slăbiciunea regimului Al Assad, dar și să conteste interesele și pozițiile Occidentului, SUA cu precădere, în Orientul Mijlociu. De aici și incursiunea armată, și acțiunile în forță de pe teren. Totodată, pe teren se confruntă și puterile regionale, fiecare cu interese și poziții proprii. Aici mă refer în primul rând la Iran și Arabia Saudită, cu profunda rivalitate geopolitică, dar și cu substanțialul război sectar, desfășurat pe multiple meridiane, dar unde Siria e un teatru aparte. Se mai adaugă aici Turcia, cu un interes direct la vecinul său, dar și cu problema blocării oricărei formule de stat sau pseudo-stat kurd la frontieră, în proximitatea zonei kurde din Turcia. De asemenea, Israelul e un actor constant, știut fiind că nici islamiștii sunniți nu iubesc foarte mult statul evreu, pe baza celebrei rivalități israeliano-palestinienă/israeliano-arabă, iar Iranul este un dușman de durată, care și-a dorit, pe vremea lui Ahmadinejad, dispariția statului evreu, pe care nu l-a recunoscut niciodată după revoluția din 1979.

Pe acest complex nod gordian, suma rivalităților a putut fi strunită și în special acoperită de bătălia coaliției internaționale împotriva Daesh-Stat Islamic (deși și aici s-au conturat nu una, ci circa două coaliții, după ce Moscova și-a făcut propria coaliție alternativă). Avantajul era existența dușmanului comun, terorismul, Daesh, Stat Islamic, ISIL sau cum am mai vrut să-l denumim. Astfel, măcar aparent sau ca element de comunicare, exista dușmanul comun, ceea ce făcea să poată fi acoperită rivalitatea marilor actori, iar războiul civil din Siria să fie invizibil în spatele marii lupte anti-teroriste. Dar astăzi, Daesh-Stat Islamic nu mai există. Prin dispariția sa de pe teren, de la controlul teritorial, organizația teroristă a făcut cel mai mare rău, respectiv a lăsat părțile fără dușman comun. Și prin înlăturarea perdelei reprezentate de lupta anti-teroristă, părțile au rămas nu numai în confruntarea directă, față în față, ci chiar în lumina reflectoarelor.

Și noua-veche realitate a început să-și arate colții. Mai grav, să facă lumea conștientă că pe teren, în Siria, se confruntă regimul lui Bashar Al-Assad, susținut de Iran, de trupele Garzilor Revoluționare, de milițiile șiite irakiene pro-iraniene, de Hezbollahul libanez pro-iranian, dar în primul rând de Rusia și opoziția majoritar sunnită susținută de statele Golfului, secvențial de Turcia și, în primul rând, de SUA. Căci astăzi, în Siria, Rusia și SUA sunt față în față, cu soldații care își văd albul ochilor, trag unii în alții, se omoară și se întorc acasă în lungul lanț de coșciuge. Iar de la această realitate la izbucnirea unei confruntări care escaladează e un simplu pas.

Și el pare tot mai aproape. Numai săptămâna trecută baza aeriană de la Hmeinim, a Rusiei, a fost atacată de milițiile de opoziție, care au distrus un set de avioane și au ucis piloți ruși, fapt negat de Moscova oficială, dar relevat de presa rusă și internațională cu detalii. Apoi, la nici o zi, un atac cu drone cu explozibil ale opoziției a fost dejucat la limită de către ruși. Situația arată instabilitatea de pe teren și perspectiva reașezărilor care reclamă fie inventarea rapidă a unui dușman – Iran, milițiile șiite, organizațiile „islamiste/teroriste” anti-Assad – fie constatarea inevitabilă a unui spațiu de confruntare pe linia Moscova-Washington. Cu toate consecințele primei confruntări directe militare deschise ruso-americane de după Războiul Rece.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate