Editura Evenimentul si Capital

După un an dramatic, familia Bodnariu se mută definitiv în România: „Mulțumim celor care au ieșit în stradă sau au scris scrisori, mulțumim comisiei care a venit din partea senatului și ne-a vizitat”

Familia Bodnariu, alături de 3 dintre cei 5 copii
Autor: | | 4 Comentarii | 1354 Vizualizari

Întreaga ţară este la curent cu situaţia dramatică prin care au trecut soții Marius și Ruth Bodnariu, care, mai bine de 8 luni s-au luptat cu autoritățile norvegiene de la Barnevernet pentru a-şi recupera cei cinci copii.

În urma nenumăratelor demersuri şi intervenţii, chiar şi a demnitarilor români, familia a fost reîntregită, iar acum, părinţii alături de cei 5 copii au hotărât să se mute definitiv în România, unde spun că se simt iubiţi şi în siguranţă.

În cadrul emisiunii Sinteza Zilei, cei doi părinţi au mărturisit că s-au temut cumplit că vor rămâne fără copii, iar la un moment dat, pierduseră orice speranţă că familia lor se va mai reîntregi.

„Aveam îndoieli că ne vom recupera copiii. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat credință, dar a venit pe parcurs. Aveam o oarecare teamă”, a declarat Marius Bodnariu, marți seară, la Antena 3.

„Cei de la Barnevernet nu ne-au spus că vin să ne ia copiii, ne-au spus că o să mergem la poliție la interogatoriu și că ei vor supraveghea copiii. N-am avut șansa să le spunem la revedere. I-au luat pur și simplu. N-am realizat că asta va fi pentru șapte luni”, a mărturisit Ruth Bodnariu.

Cu lacrimi în ochi şi zâmbete uşurate, soţii Bodnariu au ţinut să mulţumească tuturor celor care s-au implicat într-un fel sau altul în drama lor şi tuturor celor care i-au susţinut.

Marius Bodnariu: „Mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu, suntem foarte convinși că el a orchestrat așa într-un mod minunat tot ce s-a întâmplat. Dumnezeu lucrează prin oameni și am observat cum Dumnezeu a mișcat oameni, inimi, și de acolo local și în special aici în țară și vă mulțumim pe această cale. Mulțumim celor care au luat parte la suferința noastră și au și acționat imediat, mulțumim și credincioșilor care s-au rugat pentru noi. Mulțumim celor care au ieșit în stradă sau au scris scrisori, mulțumim comisiei care a venit din partea senatului și ne-a vizitat”.

Evenimentul Zilei a scris pe larg despre acest subiect care a împărţit România în două şi a pus pe jar relațiile româno-norvegiene. CITEŞTE MAI MULTE AICI!

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate