După numeroase scandaluri: Cum pot fi depistate ingredientele culinare INTERZISE DE ISLAM

După numeroase scandaluri: Cum pot fi depistate ingredientele culinare INTERZISE DE ISLAM

O societate franco-algeriană a dezvoltat un test chimic pentru a depista prezența cărnii de porc sau a alcoolului în mâncare.

Venind astfel în sprijinul clienților de religie musulmană care nu consumă aceste alimente, scrie leparisien.fr.

În contact

Introdus recent pe piață de Abderrahmane Chaoui, în vârstă de 25 de ani, și de antreprenorul francez Jean-François Julien, HalalTest este un bastonaș chimic care detectează prezența ingredientelor alimentare interzise pentru consumatorii de religie musulmană. În contact cu apă caldă și un eșantion de mâncare, 'HalalTest' indică dacă aceasta a fost în contact cu un ingredient impur sau 'haram' (interzis).

Ne puteți urmări și pe Google News

Procedeul funcționează similar unui test de sarcină. Dacă se colorează doar prima linie, este negativ, și mâncarea poate fi consumată, iar dacă se colorează și cea de-a doua linie, atunci mâncarea conține porc, explică inventatorul testului, Abderrahmane Chaoui, pentru Nouvel Observateur. Tânărul co-fondator al societății care a dezvoltat testul a explicat că a răspuns prin proiectul său nevoii pieței după numeroase scandaluri în restaurante privind mâncarea servită unor clienți musulmani care conținea porc.