După nouă luni petrecute în spital, Michale Schumacher va merge acasă

După nouă luni petrecute în spital, Michale Schumacher va merge acasă

Michael Schumacher (45 de ani) a părăsit, astăzi, spitalul din Lausanne (Elveţia), la aproape nouă luni de la accidentul suferit în Alpii francezi, unde se afla la schi

După 254 de zile de spitalizare, septuplul campion al Formulei 1 a revenit acasă, în localitatea elveţiană Gland. "Schumacher va continua recuperarea la domiciliu, leziunile sale începând să se vindece. De asemenea, dorim respectarea vieţii private a familiei şi să vă abţineţi de la speculaţii cu privire la sănătatea lui Michael", a declarat managerul lui “Schumi”, Sabine Kehm.

Michael Schumacher a suferit un accident pe 29 decembrie 2013, pe o pârtie de schi din staţiunea Meribel, situată în Alpii francezi. Sportivul neamţ s-a ales cu multiple leziuni la cap şi a stat în comă 189 de zile  Fostul pilot al Scuderiei Ferrari a fost, iniţial, internat şi tratat la spitalul din Grenoble (Franţa), dar în luna iulie a fost transportat la clinica din Lausanne, în sud-vestul Elveţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News