După 54 de ani, Statele Unite și Cuba și-au REDESCHIS ambasadele

După 54 de ani, Statele Unite și Cuba și-au REDESCHIS ambasadele

Statele Unite și Cuba și-au redeschis luni ambasadele de la Havana și Washington, după 54 de ani de îngheț diplomatic.

Clădirile care găzduiau serviciile diplomatice și-au reluat autimat statutul de ambasade începând de la miezul nopții, în urma unui acord făcut public pe 30 iunie, informează AFP.

La Washington va avea loc o ceremonie la ora locală 14.30, în clădirea aproape centenară a misiunii cubaneze, în prezența ministrului de Externe cubanez Bruno Rodriguez. Este prima vizită a unui șef al diplomației cubaneze din 1959 încoace.

Printre cei 500 de invitați la eveniment, se va afla și o importantă delegație cubaneză, din care va face parte și Silvio Rodriguez, cântărețul emblematic al Havanei, dar și secretara adjunctă de stat pentru America Latină, Roberta Jacobson.

Ne puteți urmări și pe Google News

Steagul Cubei va fi ridicat la Washington, ceea ce va fi fără îndoială imaginea zilei. Bruno Rodriguez este așteptat și la Departamentul de Stat, pentru o întâlnire cu omologul său John Kerry, după care va avea loc o conferință de presă comună.

La Havana, însă, nu este programată nici o ceremonie luni, dar în această vară, la o dată care nu a fost încă fixată, este așteptată vizita lui John Kerry pentru a înălța drapelul american.

Ultima vizită a unui secretar de stat american datează din 1945. Până atunci, cei 360 de funcționari ai reprezentanței vor trebui reacreditați ca funcționari ai ambasadei americane.

Relațiile diplomatice au fost rupte în 1961 și abia în 1975, Jimmy Carter și Fidel Castro au convenit să deschidă reprezentanțe în fostele localuri ale ambasadelor.

Însă normalizarea nu se oprește aici, pe agendă aflându-se numeroase subiecte divergente: ridicarea embargoului american, restituirea bazei navale de la Guantanamo, miliardele de dolari indemnizație reclamați de americanii expropriați de revoluția din Cuba, extrădarea refugiaților din Cuba căutați de justiția americană...

Pentru ca embargoul asupra Cubei, impus de John F. Kennedy și întărit prin legea Helms - Burton din 1996, să fie ridicat este nevoie de votul obligatoriu al Congresului american, însă majoritatea republicană se opune categoric.

Candidații republicani la prezidențiale apreciază că o reapropiere de Cuba ar însemna o recompensă pentru regimul fraților Castro. Marco Rubio, unul dintre candidații republicani proeminenți pentru Casa Albă, de origine cubaneză, a asigurat că dacă va fi ales în 2016 va „pune capăt relațiilor diplomatice cu tirania comunistă anti-americană până ce va avea loc o adevărată deschidere democratică a Cubei”, a spus el într-un interviu pentru CNN.