Editura Evenimentul si Capital

Dumnezeu nu primește șpagă. Viața la Curte

Autor: | | 2 Comentarii | 4655 Vizualizari

- Domnule avocat, eu vreau să-i bag pe ăștia la pușcărie, nu mă las. Mai ales pe profesor. - Dar tocmai ne povesteați că v-a salvat viața. - Și ce-are a face? Viața-i viață, mi-a dat-o Dumenezeu, nu el. La pușcărie! - Povestiți-ne ce s-a întâmplat. Omul era foarte agitat și își muta ochii, întrebător, la avocatul din fața lui și la câteva hârtii mototolite și transpirate de sudoarea mâinilor.

- Mai bine să vă povestească băiatul lui Teodorescu, că el se pricepe la vorbe. Zi-le, Valeriu, despre taică-tu. Și despre cei 80.000 de euro pe care îi vrei înapoi. 

Valeriu Teodorescu avusese un tată plin de bani și de influență. Dar în viață nu poți să le ai chiar pe toate, așa că soarta cea crudă îl lovise cu o boală ce-i usca un important organ al corpului, obligându-l la un transplant urgent dacă voia să mai trăiască.

Aflase absolut întâmplător că moartea îi dă târcoale, dar treburile urgente și importante aveau mai multă nevoie de el, decât un amărât de organ care, din nu știm ce motiv, nu voia să-și mai facă treaba.

- Traiane, arăți cam rău. Ce-i cu tine? Îl întrebase un prieten într-o zi. - Sunt bine. Prea mult stres și oboseală. Am nevoie de o pauză.

Numai că pauza mult așteptată a fost definitivă – a căzut ca secerat într-o dimineață, cu mâna pe portiera mașinii.

- Cădere de calciu, își dădeau cu părerea pricepuții din jur.

Mai degrabă era o prăbușire a organismului care începea să cedeze. Domnul Traian Teodorescu se enerva întotdeauna când cineva îi stătea în cale. Iar în dimineața aia chiar avea un contract important de semnat.

Până l-au așezat în salvare, era deja conștient și își căuta nervos telefonul ca să anunțe că întârzie.

- Trebuie să sun la birou. Unde e telefonul meu? - A fost predat familiei, i-a răspuns asistenta.

Cui îi păsa de întâlnirea lui sau de contract? Sigur nu asistentei de pe salvare, care îl privea cu o față dureros de batjocoritoare – alt înfumurat plin de bani, care vreau covorul roșu pe scările spitalului.

- Nu te mai mișca atât, domnule, că te leg.

Domnul Traian Teodorescu era roșu de furie. Nici ceas la mână nu avea, iar pentru el a nu ști în ce moment al vieții se află era o chestiune de neconceput. Ajuns la spital, vedea perindându-se pe lângă el diverse capete preocupate și halate albe ce încercau să-și dea cu părerea, mai înainte să-i facă vreo investigație.

În final, și-a făcut apariția și un individ înzestrat cu o căpățână cât China, căruia toată lumea îi spunea dom, profesor. L-a privit cu calmul și nepăsarea cu care un chirurg taie un picior și i-a spus :

- Domnule, nu ești bine deloc. În zece minute intri la RMN dar, dacă se confirmă bănuiala mea, ai cam încurcat-o. Știu că n-ar trebui să- ți spun direct în față, dar ăsta e stilul meu. Te vei obișnui.

Duduiala și zgomotul infernal din burta aparatului RMN parcă vesteau deja o tragedie: domnul Traian Teodorescu avea cancer și o nevoie urgentă de transplant.

Judecând după fața celui care citea rezultatul, puteai crede că bolnavul trăise dincolo de limitele pe care medicina le trasase pentru boala lui.

- Domnule Teodorescu, va trebui să vă internăm. Criza pe care ați avut-o de dimineață, din păcate, se va repeta. Sfatul meu este să vă încheiați socotelile pe la firmă și să veniți să locuiți la noi. - Ce vorbești, domnule, aseară n-aveam nici pe dracu, iar acum îmi spui să îmi fac groapa? - Vai, dar n-am spus așa ceva. Din fericire, un transplant ar rezolva toată problema. Totul e să se facă la timp. - Și cine vă oprește să-l faceți la timp? - Banii, domnule, banii. Și, desigur, numărul mic de donatori. Omul superior, ca și imbecilul, mor de aceeași moarte. Important e să o plimbi cu zăhărelul până uită de tine. Dacă n-ai zăhărel, apare coliva!

Domnul Traian Teodorescu începea să înțeleagă- avea cancer. Dar nu din ăla rău care te omoară, ci unul care îți mai dă o șansă.

Din nou, în jurul lui roiau halate albe. De data asta îi asculta fără să-i audă și îi privea fără să îi vadă. În mintea lui făcea deja calcule: 10.000 acolo, 5.000 în partea cealaltă, 30.000 la profesor și 25.000 la cei care se ocupau să ajungă repede organul. Să meargă afară l-ar fi costat mult mai scump și parcă nu merita să arunce cu banii pe fereastră. Cu aerul unui om obișnuit să fie temut și ascultat, a cerut să vorbească cu șeful de secție:

- Plătesc, vreau să vină să mă vadă șeful de secție. - Domnul profesor are cursuri la facultate. Va veni mâine. - Mișcați-vă mai repede. Nu mai am mult timp la dispoziție.

Domnul Traian Teodorescu a cerut să nu fie singur în salon. Așa îl sfătuise infirmiera care îi schimbase hainele :

- Dacă vrei să nu o iei razna, cere să stai cu cineva. Ascultă la mine ce-ți spun, că de 20 de ani schimb plosca de sub pat și duc cadavre la morgă- în secția asta moartea bate să rupă ușile. Dacă nu te găsește singur, se sperie și caută pe altul.

Loading...

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate