DRUM NAȚIONAL închis! Cad pietre de 7 – 8 TONE

DRUM NAȚIONAL închis! Cad pietre de 7 – 8 TONE

Astăzi, în jurul orei 02.30, circulaţia rutieră a fost închisă pe drumul național DN 57, km 65+600 – km 65+650, între localitățile Cozla și Drencova din județul Caraș - Severin, a anunțat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Cauza o reprezintă căderile de pietre de mari de dimensiuni și de blocuri de stâncă (7-8 tone bucata).

Potrivit CNADNR, ruta ocolitoare ce poarte fi folosită este Orșova – Iablanița - Bozovici – Oravița - Moldova Nouă.

  „S-a luat măsura semnalizării cu indicatoare "Acces Interzis" și girofare. De asemenea, se acționează cu un utilaj (Unimog) de către o echipă de intervenție de la drumuri naționale”, scrie în comunicatul Companiei Naționale de Autostrăzi. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit CNADNR, este posibil ca astăzi carosabilul să fie curățat și circulația redeschisă traficului rutier.