DREAPTA lui Salvini CÂȘTIGĂ și alegerile LOCALE din Italia

DREAPTA lui Salvini CÂȘTIGĂ și alegerile LOCALE din Italia

Politicile energice ale noului guvern din Italia s-au bucurat de simpatia populației, care a votat masiv noua coaliție în alegerile locale.

Coaliţia de dreapta din Italia, condusă de partidul naționalist Liga a înregistrat duminică mai multe succese electorale în cadrul celui de-al doilea tur al unui scrutin local parţial, câştigând mai multe oraşe mari, tradiţional de stânga, informează AFP citat de Agerpres.

Astfel, Partidul Democrat (PD, centru-stânga) a pierdut oraşele pe care le conducea timp de decenii în Toscana „roşie”: Pisa, Massa şi Siena. Toate aceste oraşe au fost câştigate de candidaţii coaliţiei de dreapta, care regrupează, alături de Liga, şi Forza Italia (FI), partidul lui Silvio Berlusconi, şi Fratelli d'Italia (FDI), un mic partid naționalist condus de Giorgia Meloni.

În regiunea Emilia-Romagna, oraşul Imola, care s-a aflat în mâinile Stângii timp de 73 de ani, a trecut în cele ale Mişcării 5 Stele (M5S), anti-sistem. M5S a câştigat şi oraşul Avellino, din Campania, în sudul ţării, însă a pierdut Ragusa, în Sicilia.

Ne puteți urmări și pe Google News

În total, coaliţia de dreapta, care conducea trei oraşe înainte de aceste alegeri locale parţiale, a câştigat 11 primării după turul doi, în timp ce stânga a scăzut de la 17 la numai 5 municipalităţi câştigate, dacă luăm în considerare doar principalele oraşe.

„Victorii istorice ale Ligii în municipalităţi gestionate de Stânga timp de decenii: mulţumim!!! Cu cât mai mult ne insultă Stânga, cu atât mai mulţi cetăţeni votează pentru noi. Italienii mai întâi! Nu mă opresc", a reacţionat, pe contul său de Twitter, Matteo Salvini, liderul partidului Liga şi ministru de Interne al Italiei.

Stânga a recunoscut aceste victorii ale coaliţiei de dreapta. „Trebuie să schimbăm şi să reconstruim. Cu umilinţă şi curaj. Un nou PD pentru un nou centru-stânga”, a notat la rândul său, pe Twitter, Maurizio Martina, secretar interimar al PD.

Al doilea tur a fost marcat de un absenteism pronunțat: doar 46,11% de alegători s-au prezentat la urne. În primul tur, participarea a fost de circa 60%.