Drama VEVERIŢELOR din proprietatea Primăriei Bistriţa

Drama VEVERIŢELOR din proprietatea Primăriei Bistriţa

Drama veveriţelor pentru care s-a construit voliera din Parcul municipal din Bistriţa în primăvara anului trecut nu s-a încheiat nici după dispariţia tuturor lactarelor.

Inspectoratul de Stat în Construcţii  a constatat că voliera veveriţelor  nu are autorizaţie de construire, motiv pentru care administraţia locală este obligată fie să intre în legalitate, fie să o desfiinţeze. Inspectorii au dispus ca, până cel târziu în data de 4 decembrie, primăria să ia măsuri de intrare în legalitate, fie prin autorizarea construcţiei, fie prin desfiinţarea acesteia, în caz contrar urmând a fi luate măsurile legale prevăzute de lege.

Iniţial, Primăria Bistriţa a alocat suma de 21.000 lei pentru ca în primăvara anului 2016 să instaleze această volieră în Parcul municipal şi să o populeze cu şase veveriţe, cumpărate tot din bani de la bugetul local. Ulterior, costurile au crescut prin montarea unui gard de protecţie şi prin mărirea spaţiului, ca urmare a unei măsuri dispuse de Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud, la peste 60 metri pătraţi.

Din totalul de şase veveriţe, patru, care erau pui, au reuşit să evadeze la scurt timp după ce au fost închise în volieră. Femela a fost găsită moartă în luna noiembrie a anului trecut, în interiorul cuştii, autopsia stabilind că aceasta suferea de mai multe boli grave.

Ne puteți urmări și pe Google News

După aproape un an de singurătate, ultima veveriţă din volieră, un mascul, a reuşit să evadeze la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, când persoane necunoscute au distrus o parte din grilaj.

Chiar dacă voliera a rămas goală, primăria a dispus, potrivit Agerpres, ca aceasta să fie reparată, dar chepengul să rămână deschis şi să fie aduse nuci şi fructe în interior, în speranţa că veveriţele se vor întoarce în captivitate.