Drama unei mici localităţi daneze unde refugiaţii sunt de zece ori mai mulţi decât localnicii

Drama unei mici localităţi daneze unde refugiaţii sunt de zece ori mai mulţi decât localnicii

Satul Oranje din Danemarca se confruntă cu o situaţie cu totul ieşită din comun: o micuţă şi cochetă localitate de provincie a fost transformată de autorităţile binevoitoare într-un uriaş centru de primire a refugaţilor. Astfel, localnicii au asistat cu gurile căscate cu peste 1400 de migranţi le asediază pur şi simplu satul în care trăiesc de atâtea generaţii.

La început au fost doar 700 de refugiaţi. Săptămânal vin cu sutele, astfel că în momentul de faţă sunt 1400 de migranţi şi…140 de danezi. Localnicii din Oranje au avut primul şoc în momentul în care au aflat că nu au mai avut voie să intre în parcul din localitate, o bijuterie în care familiile îşi petreceau deseori timpul liber, scrie aktual24.ro. Oamenii spun că situaţia lor e disperată şi încearcă să obţină sprijinul autorităţilor. Sunt însă ignoraţi astfel că tensiunea a atins cote alarmante în rândul localnicilor care cer plecarea imediată a refugiaţilor.

Săptămâna aceasta, oamenii au ieşit în stradă pentru a bloca accesul autobuzelor cu imigranţi. La faţă locului a venit un înalt oficial guvernamental, secretarul de stat pentru Azil, în încercarea de a detensiona spiritele. A discutat cu oamenii, nu s-a ajuns la nicio înţelegere, ba mai mult aceştia au încercat să-l împiedice pe responsabilul guvernamental să plece. O femeie bătrână s-a postat în faţă maşinii pentru a protesta, însă a fost trasă brutal, iar maşină aproape că a trecut peste ea.

Potrivit jurnaliştilor danezi, femeia şi-a rupt mâna în urmă acestui protest. Între timp, refugiaţii s-au instalat în micuţa localitate daneză. Protestul pare să fi trecut neobservat.

Ne puteți urmări și pe Google News