Dramă. Un șofer a scăpat din mașina INCENDIATĂ, dar a fost călcat, MORTAL, de o altă mașină

Dramă. Un șofer a scăpat din mașina INCENDIATĂ, dar a fost călcat, MORTAL, de o altă mașină

Un grav accident de circulație s-a petrecut dimineața aceasta în Timiș. Un microbuz a luat foc în urma accidentului, iar șoferul său a decedat, călcat de o altă mașină. La fața locului au ajuns pompierii și SMURD-ul.

Tragedia a avut loc pe raza localității Traian Vuia din Timiș.  Un microbuz a avut probleme la motor și s-a oprit pe dreapta. Practic, mașina luase foc, iar fumul dens a acoperit și o parte de carosabil. Șoferul a sărit jos din mașină, ca să se salveze în cazul unei posibile explozii, moment în care a fost acroșat și călcat, mortal, de o mașină care venea din același sens. Se pare că șoferul acesteia nu l-a  putut vedea tocmai din cauza fumului. La fața locului au intervenit pompierii, cu o autospecială și cinci ofițeri. Medicii de pe ambulanță au constatat decesul șoferului microbuzului și au preluat trupul neînsuflețit.