Jurnalistul Dragoș Pătraru: Despre subiectul pe care oamenii de la Digi 24 nu-l abordează. Urât e să fii slugă, mă!

Jurnalistul Dragoș Pătraru: Despre subiectul pe care oamenii de la Digi 24 nu-l abordează. Urât e să fii slugă, mă!

Prezentatorul Digi 24 Dragoș Pătraru a făcut declarații pe marginea subiectului care apare pe toate canalele de știri și în toate ziarele print și online, însă la televiziunea pentru care lucrează s-a evitat subiectul

După ce Antena 3 a anunțat înregistrări între patronii RCS&RDS și alte personaje din spațiul public, iar de mai bine de o săptămână este scandal pe tema asta, Digi a hotărât să trateze subiectul cu indiferență, lucru care l-a enervat la culme pe Dragoș Pătraru, care a făcut niște declarații neașteptate chiar în timpul emisiunii pe care o prezintă la Digit TV.

"Despre subiectul pe care oamenii de la Digi 24 nu-l abordează. Pentru că... frică, pentru că... prostie, nu contează... Oricum, e incredibilă asta. Apar unii cu niște acuzații grave și tu te faci că plouă, deși, între minciunile și manipulările pe care le lansează acei oameni – oho, sunt destule -, sunt și chestiuni grave, de interes public, care trebuie dezbătute serios. Dar nu, tu te uiți în altă parte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Urât e să fii slugă, mă!", a spus Dragoș Pătraru la Digi 24.

"Un subiect ocolit aici, la Digi 24, în ultimele zile. Un subiect tabu! Cum domnule, există așa ceva? La instituția care stă toată ziua cu dreptatea și cu adevărul în gură? Ce chestie... N-aș fi crezut una ca asta... (...) Un subiect pe care îl abordează unii de dimineața până seara, la alții nu există. Avem de-a face cu un soi de imbecilitate din partea multor jurnaliști, mai ales când vine vorba despre deontologii de serviciu. Îi știți...", a mai zis jurnalistul.

Ne puteți urmări și pe Google News