Editura Evenimentul si Capital

Dragnea și Tăriceanu, atacați de Ponta: Sper să se rupă. Ar fi bine pentru democrație

Autor: | | 4 Comentarii | 608 Vizualizari

Fostul prim-ministru Victor Ponta a declarat joi, la RFI, că în PSD există o "nemulţumire uriaşă" legată de modul în care Liviu Dragnea conduce acest partid şi nu exclude posibilitatea ruperii coaliţiei PSD-ALDE, aflată la guvernare.

"Este posibil acest scenariu. Sper să se şi întâmple, pentru binele României şi al democraţiei", a afirmat Victor Ponta, conform Argespres.El a susţinut, printre altele, că nemulţumirile din interiorul PSD sunt legate, în principal, de impunerea Vioricăi Dăncilă în fruntea Guvernului. "Este o nemulţumire uriaşă pentru modul de conducere şi pentru impunerea doamnei Dăncilă, în special, atât ca prim-ministru, cât şi ca preşedinte executiv al PSD, impunerea unor alţi oameni care sunt loiali doar grupului de la Teleorman. (...) Doamna Dăncilă, ca persoană, este, categoric, cel mai slab pregătit premier din ultimii 28 de ani iar guvernul său este un guvern de oameni care nu fac altceva decât să încerce, cu greu, să aplice nişte dispoziţii, nişte ordine ale domnului Dragnea sau ale domnului Vâlcov, care nu au nicio legătură cu realitatea", a apreciat Ponta. În opinia acestuia, guvernarea actuală este "slabă, proastă, nepregătită, neprofesionistă", în fiecare zi dând motive "adversarilor să râdă de Dăncilă şi suporterilor - să se ruşineze de ea". "Într-un fel, vă spun sincer, îmi este milă de această serie din care doamna Dăncilă nu va putea ieşi, îmi este milă când o văd trasă aproape cu forţa în vizite externe, unde, din păcate, în loc să facă o imagine bună României, se umple de ridicol. Dar, până la urmă, nu uitaţi că doamna Dăncilă a fost pusă de domnul Dragnea în fruntea Guvernului pe un singur criteriu: că este din Teleorman, că este credincioasă domnului Dragnea şi că va face orice spune domnul Dragnea. Este un lucru total la anormal, care poate duce la un singur lucru, şi anume, la un dezastru guvernamental şi politic, pe care, după ce va pleca doamna Dăncilă, cu tot cu domnul Dragnea, să ştiţi că îl vom plăti cu toţii (...) din buzunarele noastre, cu prestigiul României, cu importanţa noastră în Uniunea Europeană. Sunt pagube extrem de mari, care vor rămâne în sarcina noastră în anii care urmează", a spus Victor Ponta. El a declarat că, în virtutea experienţei sale politice, are "capacitatea, legitimitatea, dorinţa şi dreptul" de a oferi o alternativă celor care nu se mai regăsesc nici în PSD, nici în PNL. "Toţi cei care stau acum în jurul lui Dragnea fac asta fie pentru a nu pierde nişte funcţii importante, fie de frică (...). Dragnea este primul din istoria PSD care are o cotă de încredere la un sfert din partid şi care în realitate este o ghiulea de piciorul partidului. Dar, în acest moment deţine puterea, ştie să o administreze. (...) Dar, dacă rămâne în continuare la conducerea PSD, va duce partidul către catastrofă şi asta este rău în general pentru PSD şi pentru echilibrul politic", a mai spus fostul preşedinte social-democrat.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: dragnea, ponta, tariceanu



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 15:41 Iohannis, între suspendare și demitere. Editorial de Horia ALEXANDRESCU 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 13:57 Sondajul BOMBĂ care o pune pe jar pe Kovesi. Câţi români o detestă? 11:48 Gata, KOVESI ŞI-A LUAT LA REVEDERE! Reacţia şefei DNA după ieşirea de la CSM a generat NEWS ALERT ÎN JUSTIŢIE. Reacţii-bombă! 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:11 Judecătoarea Cristina Tarcea a NEGAT că a fost în vilele de protocol ale SRI 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:34 Condamnații penal pot fi miniștri după reabilitare. Decizia senatorilor. NEWS ALERT în politică 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news 09:44 Dragnea TAIE în CARNE VIE. L-A CONCEDIAT! Victimele SCANDALULUI Halep-Firea se înmulțesc 09:40 Scenariu inedit post-1989: PSD îl va suspenda pe Iohannis după care îl va reînscăuna la Cotroceni 15:49 Pentru că „#rezistenții sunt corecți cu idealuri înalte, Angela Gheorghiu va da banii înapoi PG pentru construcţia unei GRĂDINIŢE” 14:50 Fisură la vârf? O VOCE GREA DIN PSD şi-a prezentat scuzele pentru UN ATAC MURDAR, care a avut-o în prim-plan pe Halep

Articole salvate