Editura Evenimentul si Capital

DRAGNEA, mândru de performanțele din SĂNĂTATE! Majorările salariale ar fi oprit „exodul medicilor”

Autor: | | 8 Comentarii | 881 Vizualizari

Într-un mesaj distribuit pe o rețea de socializare, președintele PSD, Liviu Dragnea a atribuit numărul mai mic de medici care au părăsit țara creșterilor salariale din domeniul sănătății.

Florin Bodog, ministrul Sănătății, a distribuit pe pagina sa de Facebook mesajul președintelui Camerei Deputaților, la care a atașat un articol care detalia majorările salariale din domeniul sănătății, conform News.ro.

În 2017, doar 870 de medici ar fi solicitat Colegiului Medicilor din România (CMR) documentele necesare pentru a lucra în străinătate, cu aproximativ 40% mai puțini decât în 2016, potrivit Ziarului Financiar. Salariul mediu net în domeniu a ajuns în luna octombrie a anului 2017 a ajuns la 2.681 lei, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), cu 24% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2016.

Din 2010 până în 2015, 14.500 de medici ar fi formulat cereri către CRM pentru a lucra în afara țării, potrivit ziarului Gândul, specificând că în 2016 au fost eliberate 1.434 de documente necesare.

Cel mai ridicat număr de plecări s-a înregistrat în 2016, când aproape 3.000 de doctori ar fi părăsit România.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate