Editura Evenimentul si Capital

Începe războiul româno-român! Va reuși Liviu Dragnea să-l răpună pe Klaus Iohannis? EDITORIAL DE DAN ANDRONIC

18-06/andronic_1-465x390
Autor: | | 40 Comentarii | 55364 Vizualizari

Liviu Dragnea a pornit la un război al cărui rezultat este dificil de prevăzut, dar în mod cert se va lăsa cu multe victime colaterale. În ultimele săptămâni s-a dus o luptă dură pentru adoptarea modificărilor la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, fiind adoptate "la mustață", cu 3 voturi peste minimul necesar.

Iar voturile în plus au venit de la minorități, altele decât cea maghiară. Greu, dar Dragnea și PSD au reușit să facă în peste un an de zile, ceea ce Cioloș și guvernul lui a realizat într-o zi, prin ordonanță de urgență, fără dezbatere publică și cu modificări peste recomandările CCR.

Numai că președintele Iohannis nu a dat semne că are de gând să le promulge rapid. Iar dacă ne uităm că au trecut 29 de zile de când a fost publicată decizia Curții Constituționale de revocare a Laurei Codruța Kovesi și nu s-a întâmplat nimic, înțelegem că promulgarea unor legi devine la fel de improbabilă. Iar mijloace de amânare se găsesc suficiente, pentru că nu avem un manual de utilizare a Statului, așa cum se redactează pentru o mașină de spălat, ci o Constituție în care sunt trecute principii generale și care se bazează pe cooperarea loială a reprezentanților instituțiilor. Așa cum este și normal.

În această situație explozivă se vorbește tot mai des despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis, iar adversarii lui Dragnea din partid, dar și din afara lui, spun că acesta va continua să facă orice pentru a abate atenția de la situația juridică. Unul din argumentele folosite de cei care nu sunt de acord cu escaladarea conflictului este acela că Dragnea continuă să vorbească despre statul paralel, deși a fost condamnat de același complet de judecată care l-a achitat pe Tăriceanu.

Numai că suspendarea Președintelui este un alt nivel al jocului politic, o negociere cu ALDE și UDMR fiind greu de făcut pe această temă. Toți știu că este o acțiune care nu se va lăsa fără urmări dure, dar care pune probleme și din punct de vedere strategic. În actualul context social, Klaus Iohannis ar câștiga un referendum cu o majoritate confortabilă, numai că asta ar ridica o problemă cu consecințe neașteptate:

Dacă un Președinte este suspendat pentru că nu respectă o decizie a CCR, dar câștigă un referendum, înseamnă că Președintele nu trebuie să respecte deciziile CCR?

Acesta ar fi apogeul unei anarhii instituționale, ale cărei semne le vedem deocamdată timid!

Din această categorie face parte și temă specială introdusă de Liviu Dragnea în discursul public, cea a serviciilor de informații. Declarațiile sale, cu accent special pe SRI, care a devenit în ultima vreme mult mai des menționat de Dragnea decât SPP-ul lui Pahonțu, se referă la instituții, nu la oameni. Aici este un mesaj al cărui substrat îl putem intui. Liviu Dragnea pare să vrea să se lupte cu niște instituții care nu-i pot răspunde. Numai că aici este ceva ce eu nu mai înțeleg...

Nu am auzit în ultima vreme, în discursul președintelui PSD, rostit de prea multe ori numele Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, deși tot conflictul politic se învârte în jurul ei, dar mai ales asupra modului în care a realizat dosare orientate spre ținte politice, nu pe fapte penale. În calitate de ex-consultant politic mi se pare mult mai puternic mesajul că DNA a ajuns la cifra incredibilă de 235 de persoane achitate de către instanțele de judecată, decât că SRI/SIE/SPP nu știu ce ar face. Poate că fac, dar trebuie să spună lucruri concrete, așa cum sunt cele 235 de destine, cele 235 de familii distruse de megalomania și cinismul Binomului Coldea-Kovesi.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X