Editura Evenimentul si Capital

Dragnea O DĂ LA ÎNTORS: ”Este posibil să NU fie NICIUN FEL de REMANIERE!”

Autor: | | 0 Comentarii | 999 Vizualizari

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că remanierea guvernamentală nu este, în acest moment, o certitudine, însă a subliniat că nu ar ezita să ceară schimbarea unui ministru dacă, în urma unei analize, se va dovedi că "în anumite zone este nevoie de un impuls".

"Programul de guvernare este foarte riguros, dar ritmul trebuie menţinut. Este posibil să nu fie niciun fel de remaniere, dar, dacă vom analiza că în anumite zone este nevoie de un impuls, este nevoie de un alt ritm decât cel care a fost până acum, eu cel puţin nu o să am niciun fel de ezitare", a afirmat, vineri, la Bacău, Dragnea. Întrebat dacă în acest moment are nemulţumiri faţă de activitatea vreunui ministru sau minister, Dragnea a spus: "Mă mulţumesc toate ministerele, şi ca cetăţean, şi ca preşedinte de partid, şi ca preşedinte al Camerei Deputaţilor". Totodată, el a precizat că "remanierea guvernamentală nu este legată de indicatorii macro-economici care au fost prezentaţi de Institutul Naţional de Statistică". "Aceste rezultate sunt generate efectiv de punerea în aplicare a Programului de guvernare în mare parte, de încrederea pe care oamenii de afaceri au avut-o şi o au în programul de guvernare. S-au generat peste 110.000 de noi locuri de muncă şi aproape 14.000 de noi angajatori, nu doar firme care se înfiinţează, efectiv firme care angajează", a mai spus Dragnea, citat de Agerpres.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate