Dragnea îi dă replica lui Ponta: Încerc s-o ţinem pe linia pe care ne-o indică. Nu suntem izolaţi

Dragnea îi dă replica lui Ponta: Încerc s-o ţinem pe linia pe care ne-o indică. Nu suntem izolaţi

PSD nu este un partid izolat, a declarat azi preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea, întrebat cum comentează faptul că Victor Ponta apreciază comportamentul său ca fiind de "vătaf judeţean" şi, totodată, că cel mai mare pericol pentru PSD este izolarea.

"Apreciez foarte mult ceea ce a spus dl Victor Ponta şi tot timpul cu mare atenţie citesc şi ascult ce spune şi încerc în permanenţă s-o ţinem pe linie pe care ne-o indică. Dar cu umilinţă spun că ne-am permis să avem totuşi o atitudine corectă în legătură cu toţi aliaţii noştri. Se pare totuşi că nu suntem izolaţi, pentru că în peste 30 de judeţe am făcut majorităţi şi prin colaborare cu toate partidele, cu excepţia PNL, unde nu s-a făcut nicăieri şi nu acceptăm aşa ceva, probabil vom avea 28 de preşedinţi de consilii judeţene şi majorităţi în peste 30 de judeţe, deci asta înseamnă că nu suntem izolaţi. Pe de altă parte, eu am făcut oferta UNPR, domnului preşedinte Vali Steriu cu mult înainte de alegerile locale, la puţin timp după ce a fost ales preşedinte, nici măcar nu eram singur, eu mi-am luat mereu măsuri de siguranţă, eram cu dl secretar general Neacşu când, întrebându-mă cum văd eu relaţia dintre PSD şi UNPR, am spus că, din punctul meu de vedere, oferta noastră este de fuziune, pe care să începem să o implementăm după alegerile locale", a declarat Dragnea la Târgovişte, înaintea reuniunii CExN al PSD, citat de Agerpres.

Recent, într-o postare pe Facebook, fostul premier Victor Ponta s-a declarat îngrijorat pentru PSD.

"Întotdeauna cel mai mare pericol pentru PSD a fost izolarea. E rău să fii cel mai mare partid, dar singur e foarte uşor să scapi de aliaţi şi e foarte greu să îţi câştigi alţii (mai ales dacă impresia de aroganţă şi comportament de "vătaf judeţean" este transmisă către parteneri)", a mai spus el.

Ne puteți urmări și pe Google News