Dragnea: „Funcţionarii din ANF vor avea SALARII MARITE. Scăderile vor afecta doar 50-60 de ŞEFI”

Dragnea: „Funcţionarii din ANF vor avea SALARII MARITE. Scăderile vor afecta doar 50-60 de ŞEFI”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Bacău că angajaţii din sistemul de finanţe publice care au protestat în această săptămână faţă de proiectul Legii salarizării unice în sistemul bugetar au fost manipulaţi.

El susţine că în spatele protestatarilor s-ar fi aflat mai mulţi şefi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ale căror salarii ar urma să scadă uşor pe fondul aplicării noii legislaţii.

"Funcţionarii din ANAF vor avea salarii mărite, nu cum spun ei că le vor scădea. Este vorba doar de 50 sau 60 de şefi care, de exemplu, au acum salarii de 148-150 de milioane de lei (n.r.- 14.800- 15.000 de lei) şi care vor avea salarii micşorate cu două-trei milioane de lei vechi. De ce? Ca să putem să respectăm principiile de egalitate între funcţiile similare, pentru că altfel ar fi însemnat să ridicăm tot sistemul mult prea mult pentru aceşti oameni. Ei nu au ieşit în stradă. În schimb, i-au păcălit pe angajaţi să iasă în stradă, spunându-li-se că lor li se vor micşora salariile, în condiţiile în care ar fi putut să se uite cu atenţie pe proiectul legii", a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News