Editura Evenimentul si Capital

NOUĂ REȚINERI în dosarul firmei controlată de fiul lui Liviu Dragnea

Autor: | | 6 Comentarii | 1266 Vizualizari

Ancheta declanșată de DNA la firma controlată de fiul lui Liviu Dragnea a cunoscut o nouă etapă după decizia luată de procurori

Nouă persoane, printre care Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, deţinută de fiul liderului PSD, au fost reţinute pentru 24 de ore în dosarul în care societatea care deţine ferma este vizată pentru evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat la nouă milioane de euro.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că procurorii care instrumentează acest dosar sunt Bogdan Beligan şi Marian Drăgulescu, ambii veniţi la Parchetul General de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

 Potrivit surselor citate, cercetarea penală este făcută de poliţişti sub supravegherea fiind făcută de cei doi magistraţi. Până la momentul transmiterii ştirii, procurorii nu au făcut publică identitatea persoanelor deţinute.

"S-a luat măsura reţinerii pe care noi o înţelegem ca o măsura de prudenţă a procurorului, având în vedere că până mâine mai sunt multe persoane de audiat şi există această necesitate de a nu se influenţa declaraţiile. (..)Nu s-a luat nicio măsura asiguratorie împotriva lui. Domnul Dragne nu a fost supus percheziţiei pentru că nu exista suspiciunea că ar deţine anumite lucruri care vizează ancheta. Domnul Dragne a dat declaraţie în detaliu.

Dumnealui nu a fost în societate când s-a făcut această pretinsă tranzacţie pentru că discutăm de o singură tranzacţie, de o singură plată. Pentru un agent economic, din 2013 până în prezent, înseamnă că a semnat poate mii de acte fiscale, din moment ce numai în anumite acte examinate s-a găsit această factură de 200.000 de lei cred că este de invidiat", a declarat avocatul lui Ilie Dragne, Maria Vasii, care îl reprezintă şi pe Liviu Dragnea.

În urma percheziţiilor, directorul general al fermei, Ilie Liviu Dragne, a fost ridicat de oamenii legii şi dus la audieri, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1. Potrivit datelor Registrului Comerţului, ferma Salcia este deţinută, în proporţie de 90%, de Ştefan Valentin Dragnea, iar 10% îi aparţin administratorului şi directorului general, Ilie Dragne.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate