Dragă dușmane! RELIGIE

Dragă dușmane! RELIGIE

Duminica a XIX-a după Rusalii este dedicată probabil celei mai grele porunci a lui Hristos: „iubiți pe vrăjmașii voștri”. Așadar, iertarea „greșiților noștri” nu este suficientă, trebuie să-i mai și iubim!

Este posibil? Iată mai jos o amintire a părintelui Ioan Iovan de la Recea, din temnițele comuniste, care dovedește că este: „Acolo, la Jilava, am trăit cel mai intens sentiment că sunt preot. Într-o zi am fost dus la fierărie, întrucât trebuia să fiu transferat la Gherla. M-au culcat la pământ, pe spate, mai rău ca pe un animal şi, deţinuţi de drept comun, condamnaţi pentru crime, viol, tâlhărie, ne aruncau în batjocură lanţuri să ne alegem. Mărturisesc că în momentul în care am pus mâna pe lanţ, m-am ferit de deţinuţii de drept comun, l-am închinat şi l-am sărutat gândindu-mă la Sfântul Apostol Pavel, socotindu-l ca o încercare pentru credinţa în Dumnezeu. (...)

Echipat cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini, de la fierărie am pornit înapoi spre celulă umilit cu înjurătura de rigoare „Mişcă, banditule!”. La jumătatea drumului dintre fierărie şi celulă, preocupat să nu-mi pierd echilibrul din cauza scurtimii lanţului şi a durerilor, mai ales că-mi sângerau picioarele, nu am fost atent că vine cineva din spate şi mă pomenesc dintr-o dată cu o lovitură de cizmă în zona lombară, o izbitură aplicată cu sete, cu toată forţa, însoţită şi de o înjurătură urâtă de mamă. M-am dezechilibrat, dar nu am căzut. Atunci am simţit minunea, prin faptul că m-am redresat şi cum eram într-o stare de balans, am exclamat: „Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul Iisus Hristos să te ierte pe tine fiule duhovnicesc după nume, şi să-ţi şteargă toate păcatele, inclusiv acesta de acum, iar eu, nevrednicul preot duhovnic, cu puterea ce-mi este dată te iert şi te dezleg de toate păcatele tale în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

În momentul acela am ştiut cu adevărat că sunt creştin şi preot, şi am fă- cut dezlegarea din toată inima. Cel care m-a lovit a amu- ţit pe loc, s-a dat la o parte speriat de gestul meu.”

Ne puteți urmări și pe Google News