Dosarul „AMANTA”. Polițiștii locali au făcut mărturii incendiare împotriva fostului șef

Dosarul „AMANTA”. Polițiștii locali au făcut mărturii incendiare împotriva fostului șef

Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, 60 de ani, s-a prezentat marţi la Tribunal, pentru a-și susține cauza în mega-scandalul spionării amantei, Adina Samson. Nichita trebuie să dea socoteală în fața legii pentru că a pus poliţiştii locali plătiţi din bani publici să-i urmărească amanta, iar speranţa unei eventuale achitări se leagă de declaraţiile pe care funcţionarii le dau în instanţă.

Marţi, doi dintre poliţiştii locali care acum câţiva ani erau la cheremul primarului-amorez au dat mărturii în instanţă, iar veştile nu au fost prea bune pentru Nichita. Ambii funcţionari au recunoscut că, în timpul serviciului, o supravegheau pe amanta primarului.

În dosarul „Amanta“, Nichita este judecat alături de Liviu Hli­boceanu, fost şef al Poliţiei Locale şi cel care, susţin procurorii, ar fi fost intermediarul comenzilor date de fostul primar pentru supravagherea amantei.

„În toamna anului 2014 am aflat că Adina Samson este prietenă foarte bună cu Nichita Gheorghe. Tot atunci l-am întrebat pe Hliboceanu Liviu, care mi-a confirmat că sunt prieteni şi că suntem trei persoane care urmăresc această persoană. Din ceea ce am înţeles eu, Nichita Gheorghe îl suna pe Hliboceanu unde se află Adina Samson în anumite perioade”, a declarat, cu mâna pe Biblie, poliţistul local Nicuşor Bălteanu. Mai multe amănunte pe cancan.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt poliţist audiat marţi, Ciprian Felix Alexandrescu, a precizat că operaţiunile de filaj aveau loc „preponderent când eram în timpul serviciului, însă nu au fost afectate activităţile de serviciu”.

Nichita a fost trimis în judecată de DNA în acest caz în 2015. În rechizitoriu se arată că primarul Iaşului a făcut o pasiune pentru Adina Samson, pe care o urmărea prin intermediul poliţiştilor locali şi a detectivilor prin tot oraşul, dar şi în vacanţele din ţară sau străinătate.