DOSARUL ADRIAN DUICU. Ponta trage ponoasele și pentru minciuna lui Cazanciuc

DOSARUL ADRIAN DUICU. Ponta trage ponoasele și pentru minciuna lui Cazanciuc

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a fost prins cu minciuna în cazul „Baronului” de Mehedinți. El declara, în aprilie 2014, că nu a propus-o pe procuroarea Elisabeta Ponea într-o funcție de conducere la DNA. Procurorii spun că acesta a trimis la CSM, în septembrie 2013, propunerea de numire.

Opoziţia a reacţionat, ieri, după ce numele premierului Victor Ponta şi cel al ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, au fost invocate în cazul baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu (PSD). PMP a cerut demisia lui Ponta, iar PDL și PNL au anunțat că vor depune o moțiune simplă pe tema implicării politicului în Justiție în cazul Duicu. Scandalul a început după ce au apărut noi date din ancheta DNA: declaraţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, care a recunoscut că s-a întâlnit în sediul Guvernului cu Duicu şi faptul că Ministerul Justiției a propus- o pe Elisabeta Ponea în funcția de procuror-șef secție la DNA.

Pe scurt, „Baronul” PSD este acuzat că negocia la Guvern funcţii în MAI şi în DNA pentru familia şefului Poliţiei Judeţene, Ştefan Ponea. În schimb, poliţistul ar fi intervenit pe lângă sora sa, Adina Ponea, vicepreşedinte la Curtea de Apel Craiova, pentru a „rezolva” procesul pe care Adrian Duicu îl avea cu ANI.

Tobă: „M-am întâlnit cu Duicu”

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit procurorilor, Tobă a dat o declaraţie „din care rezultă faptul că s-a întâlnit cu inculpatul Duicu Ioan- Adrian în sediul Guvernului, prilej cu care acesta din urmă a făcut «aprecieri pozitive» la adresa inculpatului Ponea Constantin-Șefan”. În referat se mai enumeră ca probe şi „adresa Ministerului Justiţiei din care rezultă faptul că la data de 4 septembrie 2013, ministrul Justiţiei a propus CSM numirea Elisabetei Ponea în funcţia de procuror şef-secţie la DNA”. Asta, după ce Cazanciuc a declarat, într-o emisiune la TVR, în aprilie 2014, că nu a propus-o pe Elisabeta Ponea în funcția de șef la DNA. „Doamna Ponea nu se regăsește printre propunerile făcute de ministrul Justiției nici pentru Parchetul General, nici pentru altă structură de Parchet. Propunerile ministrului au fost cele care sunt deja în momentul de față în funcții,” declara Cazanciuc.

Filiera influenței

În cazul promovării Elisabetei Ponea, potrivit interceptărilor DNA, Duicu ţinea legătura la Guvern direct cu Adrian Bădescu, consilier în cadrul Cancelariei Primului-ministru şi preşedinte al TSD Mehedinţi. Acesta îi transmitea datele lui Vlad Stoica, şef al Cancelariei, denumit în stenograme „Şeful ăl mare”. Potrivit procurorilor DNA, Duicu i-a transmis, pe 2 septembrie 2013, un SMS lui Ștefan Ponea. „Zilele. astea.o.sa.fie.contactata.sotia.ta”.

O altă declaraţie importantă este a Magdalenei-Maria Fănuţa, judecătoarea care a soluţionat dosarul lui Duicu. Ea a declarat că „soluția pe care avea să o dea în cauză era cunoscută, anterior pronunțării, de colegii doamnei de secție, secție condusă la acea dată de numita Calotă-Ponea Adina - Georgeta, sora inculpatului Ponea Constantin Ștefan”. Chiar dacă Duicu a câştigat procesul, ANI a făcut recurs la Curtea Supremă.