Editura Evenimentul si Capital

Treisprezece rechizitorii anticorupție, desființate de judecători. Achitări pe bandă rulantă în dosarele DNA

Autor: | | 9 Comentarii | 3505 Vizualizari

Treisprezece dosare de corupţie, care la momentul deschiderii au fost intens mediatizate, au fost desfiinţate de judecători prin decizii de achitare, unele definitive, altele în primă instanţă. În unele cazuri, persoanele vizate ocupau funcţii publice şi au fost nevoite să demisioneze, transmie Mediafax. Toate aceste dosare au avut la bază rechizitorii întocmite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Cea mai recentă achitare este cea pronunţată în 22 mai, în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost acuzat de mărturie mincinoasă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Decizia poate fi contestată de către procurori. Hotărârea magistraţilor a venit, în condiţiile în care procurorul DNA a cerut, la ultimul termen al dosarului, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru Tăriceanu. În 2016, DNA Braşov l-a trimis în judecată Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

O altă achitare de răsunet este cea pronunţată în 11 mai, tot de către instanţa supremă, în dosarul fostului judecător al Curţii Constituţionale Române (CCR), Toni Greblă. Acesta a fost acuzat de către procurorii DNA de trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional. Chiar dacă nici această decizie nu este definitivă, a stârnit numeroase discuţii în spaţiul public, mai ales în contextul în care Toni Greblă a fost nevoit să demisioneze din CCR odată cu trimiterea lui în judecată. Fostul judecător a declarat că este încrezător că şi decizia de la fond va fi una de achitare, dacă instanţa va decide, ca şi până acum, în funcţie de probe.

Nici achitarea fostului premier Victor Ponta şi a fostului senator Dan Şova nu a scăpat de discuţii pe marginea soluţiei judecătorilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 10 mai, în primă instanţă, achitarea lui Victor Ponta şi a lui Dan Şova în dosarul Turceni-Rovinari. Nici această decizie nu este definitivă şi poate fi atacată de DNA. În cazul fostului premier Victor Ponta, judecătorii au decis achitarea pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani. Fostul ministru Dan Şova a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Tot nevinovaţi au fost găsiţi şi Laurenţiu Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER) la data faptelor, şi Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al CET, aceştia fiind acuzaţi de abuz în serviciu. De altfel, la scurt timp după decizie, Victor Ponta a anunţat că redacta un memoriu cu toate încălcările de lege din dosarul Turceni-Rovinari, pe care îl va trimite Ministerului Justiţiei, CSM şi procurorului general al României.

O altă achitare recentă, însă, de data aceasta, definitivă, este cea pronunţată de instanţa supremă în dosarul judecătoarelor de la aceeaşi instituţie, acuzate de corupţie.

ÎCCJ a decis, în 3 mai, definitiv, achitarea fostei preşedinte a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, judecătoarea Gabriela Bîrsan, şi a altor trei magistraţi de la instanţa supremă, în dosarul privind fapte de corupţie deschis de procurorii DNA. Instanţa supremă a menţinut, practic, sentinţa dată în primă instanţă, acum doi ani, de achitare a magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu, Corina Corbu şi Anton Pandrea, care au fost acuzaţi de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, mărturia mincinoasă, spălare de bani, favorizarea făptuitorului sau cumpărare de influenţă.

„Cei 7 ani nu mi-i dă nimeni înapoi. Pentru mine contează că, în aceşti ani, am înţeles că Dumnezeu m-a iubit mult, că eu profesia pe care am făcut-o 36 de ani am făcut-o cu pasiune şi cu credinţă”, a spus Gabriela Bîrsan, la scurt timp după sentinţă.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:10 DECIZIE UNANIMĂ a CEx PSD: SUSȚINERE pentru Dragnea și Dăncilă; ACCELERAREA modificărilor la Legile justiției și Coduri; CONSOLIDAREA Curții Constituționale - DOCUMENT 17:17 UPDATE - PSD pleacă la RĂZBOIUL TOTAL. SUSȚINERE UNANIMĂ pentru Dragnea, după CONDAMNARE, în LUPTA IMEDIATĂ contra Statului Paralel 17:00 Reacţie DURĂ a ICCJ după declarațiile social-democraților. Replica lui Toader: „ Să ne cunoaștem și sa ne respectăm competențele” 15:49 Protest al USR în fața biroului lui Dragnea. Ce i-au transmis liderului PSD 14:35 Orban, apel la PSD înainte de CEx. „Trebuie să aleagă între a fi FIDELI României și a fi SLUGI” 10:22 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 09:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 09:47 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 09:30 Primarul PSD din Cavnic ȘTERGE PE JOS cu Dragnea: Să își dea DEMISIA din toate funcțiile deținute! 09:21 Firea a DEZVĂLUIT ce decizii va lua PSD după noua CONDAMNARE a lui DRAGNEA 09:16 ATAC ACID din interiorul PSD: Dragnea să își dea DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților! 09:02 Cu ce argumente îl APĂRĂ Fifor pe DRAGNEA 08:57 REACȚIA lui MIHAI FIFOR la CONDAMNAREA liderului PSD. Ministrul Apărării susține că GUVERNUL îl preferă pe DRAGNEA la CONDUCERE 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!” 07:14 Ce se întâmplă în PSD după CONDAMNAREA lui DRAGNEA? PRIMA REACȚIE venită din VÂRFUL PARTIDULUI 22:16 Liderii PSD FAC SCUT în jurul lui Dragnea! Reacție de ULTIMĂ ORĂ din partid. Întrunire de URGENȚĂ în CEx 19:59 „Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță APOCALIPSA în PSD, după sentința lui Dragnea 19:44 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 18:51 Băsescu, PRIMA reacție după CONDAMNAREA lui Dragnea. „ACUM!” „Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi trebuie să demisionezi” 11:49 SENTINȚA ICCJ pentru Liviu Dragnea: CONDAMNARE la 3 ani și 6 luni, ACHITARE pentru fals intelectual. Celelalte decizii din dosar

Articole salvate