Dorel loveşte în Primăria din Iaşi. Proiect european de 9 milioane de lei compromis de asfaltul turnat strâmb

Dorel loveşte în Primăria din Iaşi. Proiect european de 9 milioane de lei compromis de asfaltul turnat strâmb

Investiţia prin care trotuarele şi străzile primăriei au fost reabilitate bate pasul pe loc. Trotuarul de pe strada Armene este făcut şi desfăcut sistematic pentru că muncitorii nu ştiu cum să-şi facă treaba.

Ca la noi, la nimeni. Deşi trotuarurul în cauză a fost făcut toamna trecută, acum acesta a fost desfăcut pentru că nu fusese făcut cum trebuie. „Facem din nou pentru că s-a turnat asfaltul cum s-a turnat şi a ieşit rău la bordură. S-a turnat seara, au fost denivelări şi acum am pus din nou sfoara, să iasă drept totul“, a relatat un muncitor, citat de Ziarul de Iaşi. Conform acestuia, astfel de situaţii au fost şi în alte zone incluse în proiect. Un alt exemplu al lucrărilor euro­pene executate aiurea se regă­seşte şi în Copou, unde la câteva luni de la recepţia proiectului au apărut crăpături în asfalt. Strada s-a fisurat în zona Târguşor Copou, de o parte şi de alta a liniilor de tramvai, în condiţiile în care asfaltul fusese turnat cu un an înainte. Mai mult decât atât, pista de biciclişti din Copou amenajată cu bani europeni s-a decolorat după prima ninsoare. Pri­măria dă vina pe constructor.