Editura Evenimentul si Capital

„Donează sânge! Salvează o viaţă!”, pentru că sângele unui donator poate salva până la alte 3 vieţi

Autor: | | 0 Comentarii | 332 Vizualizari

Campania naţională Donează sânge! Salvează o viaţă! a fost iniţiată de către Patriarhia Română, în anul 2013 şi a ajuns acum la a 11–a ediţie. Campania naţională “Donează sânge! Salvează o viaţă!” are ca scop informarea cetățenilor cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele din România, creşterea numărului de donatori şi îmbunătățirea stocurilor sanguine.

În perioada 23-27 mai 2016, se va desfășura, la nivel național o nouă campane Donează sânge! Salvează o viaţă!, prin care cetățenii sunt invitați să doneze sânge. Carrefour România se alătură unui amplu program naţional de donare de sânge Donează sânge! Salvează o viaţă!, ce se derulează în parteneriat cu Patriarhia Română și Jandarmeria Română și cu sprijinul Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină – Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti. Campania de conştientizare se desfăşoară în hipermarketurile şi supermarketurile Carrefour din întreaga ţară.

Cei care doresc să se alăture campaniei pot consulta lista centrelor de transfuzie pe site-ul https://carrefour.ro/doneazasange.

“Ne invităm clienţii să vină în centrele de transfuzie din oraşul lor în perioada 23-27 mai, pentru a dona sânge, ca o manifestare a spiritului de solidaritate faţă de persoanele care sunt în nevoie. Campania Carrefour are ca obiectiv principal informarea şi conştientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România şi îmbunătăţirea stocurilor sanguine naţionale. În același timp, suntem parte a acestei acţiuni şi pentru a sensibiliza membrii comunităţilor din fiecare oraş asupra importanţei unui gest umanitar care poate salva vieţi omeneşti”, spune Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

În România, datele arată că o persoană are nevoie de sânge la fiecare 3 secunde, în condiţile în care necesitatea de sânge este acoperită în medie, în proporție de 60% la nivelul întregii țări.

În momentul de față, doar sub 2% din populaţia ţării donează sange, comparativ cu situația la nivel european unde, în medie, peste 10% din populație doneaza sânge.

Până în prezent, la nivelul întregii țări această acţiune umanitară s-a concretizat în recoltarea a peste 8 mii de litri de sânge.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate