Doi fraţi siamezi au fost SEPARAŢI după o operaţie MARATON

Doi fraţi siamezi au fost SEPARAŢI după o operaţie MARATON

Medicii de la spitalul Wolfson Children din oraşul Jacksonville, statul Florida, au reuşit o operaţie de separare a doi siamezi. Intervenţia chirurgicală a fost una dificilă şi a durat 12 ore, informează Agerpres, citând nydailynews.com.

Siamezii, în vârstă de 5 luni, s-au născut uniţi în zona abdominală, cu un singur ficat şi foloseau în comun o parte din intestinul subţire. Şansele ca gemenii Carter şi Conner Mirabal să moară în timpul intervenţiei chirurgicale erau de 75 la sută. Echipa care a realizat această operaţie a fost compusă din nu mai puţin de 20 de cadre medicale, printre care trei medici chirurgi şi cinci anestezişti. Cei doi copii sunt la terapie intensivă, acolo unde vor rămâne cel puţin o lună. 

Am încredere că băieţii îşi vor reveni şi vor putea duce o viaţă normală”, a spus Daniel Robie, şeful secţiei de pediatrie a spitalului. Doctorii au reuşit să separe ficatul celor doi copii, căile biliare şi intestinul subţire. Aceasta a fost a treia operaţie la care au fost supuşi cei doi siamezi, urmând să mai fie nevoie de încă o intervenţie chirurgicală.

 

Ne puteți urmări și pe Google News