Dodon cere AUTORITĂȚILOR să-l declare PERSONA NON-GRATA pe Băsescu peste Prut

Dodon cere AUTORITĂȚILOR să-l declare PERSONA NON-GRATA pe Băsescu peste Prut

După ce i-a retras cetățenia moldovenească, formațiunea politică a președintelui moldovean Igor Dodon, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a solicitat autorităților republicii să-l declare pe fostul șef al statului, Traian Băsescu, persona non-grata.

„PSRM solicită declararea ex-președintelui României, Traian Băsescu, care intervine în treburile interne ale unei țări suverane, persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova”, scrie într-un comunicat de presă al socialiștilor moldoveni, dat publicității în Tribuna.md, însă fără a se face referiri la acțiuni concrete ale lui Traian Băsescu.

În aceeași declarație, Băsescu este acuzat că ar susține reconstituirea într-un alt format a Alianței pentru Integrare Europeană, cu Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Partidul Liberal (PL).

Membri PSRM susțin că se urmărește lichidarea Republicii Moldova ca stat în anul 2018.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Deși a devenit evident că Republica Moldova nu poate adera la UE chiar și în viitorul îndepărtat, proiectul de unificare cu România, care prevede 'eurointegrarea prin ușa din spate', a devenit planul de bază al grupului de la guvernare”, precizează reprezentanții PSRM, în declarație.

Socialiștii moldoveni reiterează sprijinul pentru poziția președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, privind reintroducerea în școli a 'Istoriei Moldovei'. „Copiii noștri trebuie să studieze istoria Patriei lor, nu a unui stat străin”, susțin ei. Formațiunea îndeamnă toate forțele patriotice să creeze un front comun pentru apărarea statalității Republicii Moldova și a identității „poporului moldovenesc”.

Prin decizia președintelui Igor Dodon, lui Traian Băsescu i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova, iar cazul este disputat acum în justiție. Traian Băsescu și soția sa, Maria Băsescu, au primit cetățenia Republicii Moldova printr-un decret semnat în acest sens de către fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

La începutul lunii octombrie, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a început campania electorală în Republica Moldova, vizitând două raioane comerciale de acolo. El beneficiază de susținerea Partidului Unității Naționale (PUN), al căruit președinte de onoare este. Planul fostului șef al statului peste Prut este de a obține un fotoliu de parlamentar și de aduce PUN în Legislativul moldovenesc, la alegerile din 2018.

„Obiectivul PUN este să canalizeze toate forțele unioniste din Republica Moldova și din afara frontierelor pentru a atingerea obiectivului de reunificare a țării, punând capăt astfel efectelor pactului Ribbentrop-Molotov”, a afirmat Traian Băsescu.