Editura Evenimentul si Capital

Doar întîmplare? Dosarul Teroriștilor din decembrie 1989 a fost închis pe 23 octombrie 2015, cu o săptămînă înaintea Tragediei de la Colectiv!

Ion Cristoiu, director onorofic Evenimentul zilei
Autor: | | 39 Comentarii | 3554 Vizualizari

De pe blogul lui Victor Ciutacu, semnalat de unele site-uri, aflu că un textul meu O enigmă mai mare decît Teroriștii din decembrie 1989: A știut Klaus Iohannis cu mult înainte de noaptea de 30 octombrie 2015 de izbucnirea incendiului de la Colectiv?!, publicat pe cristoiublog.ro, luni, 3 ianuarie 2016, la trezirea națiunii din somnul cel de moarte al siestei de Sărbătorile de iarnă, a stîrnit mînia unora care mă combat nu în ceea ce scriu, ci în ceea ce vor ei să creadă cititorii că sunt:

Un ziarist plătit de forțe obscure să-l atac pe Klaus Iohannis, noua statuie ecvestră a presei românești, suit pe postament în locul lui Traian Băsescu, dat jos și trimis la arhivă.

Dacă aș fi fost mai tînăr, în nici un caz liber și frumos precum ofițerii acoperiți, specializați în răcnitul în portavoce la mișcările de stradă convocate de Servicii pe Internet, probabil că m-aș fi grăbit să văd cine m-a înjurat și după lectura lăturilor mediatice, să le zic și eu vreo două pițifelnicilor.

Sunt însă – vorba polițistului din filmele americane de duzină – prea bătrîn ca să mai fac așa ceva.

Nu neapărat bătrîn biologic, ci bătrîn ca jurnalist, care am avut norocul de a trăi două sisteme a la roumaine: comunismul și capitalismul.

În comunism m-a scos din sărite faptul că n-aveam dreptul să pun întrebări sau mai precis anumite întrebări.

Cînd voiai să întrebi ceva despre care era interzis să întrebi încercai experiența puradelului care-și întreabă părinții cum dracu l-a putut aduce barza în cioc direct în salonul de la maternitate, iar părinții îi răspund cu Nu mai pune întrebări tîmpite, că te cîrpesc!

În anul 1952, dacă te întrebai de ce-a refuzat Stalin, pe 21 iunie 1941 dimineața, în ciuda a zeci de semnale, să ordone Armatei Roșii să răspundă invaziei nemțești, riscai să ajungi în lagăr.

După Raportul secret al lui Hrușciov de la Congresul PCUS din februarie 1956, care a proclamat că Stalin a fost un criminal, dacă te întrebai Și dacă Stalin s-a înșelat, ca tot omul? riscai să ajungi în lagăr.

Am intrat în capitalism convins că dintre toate drepturile la care rîvneam de cel de a pune întrebări voi beneficia fără nici o problemă.

Și convins de asta, m-am apucat să pun întrebări.

Primele întrebări puse de mine în public au fost cele despre Revoluția din decembrie 1989, din eseul 22 decembrie 1989, O după amiază cu prea multe întrebări, apărut în Expres din 23 februarie 1990. În prefața la republicarea acestui eseu în 2006, descriam astfel atmosfera din primele luni ale lui 1990, în care au picat întrebările mele:

„Numai cine a trăit ca jurnalist sau politician vremurile respective ştie ce însemna în februarie 1990, la doar o lună şi ceva de la căderea lui Ceauşescu, să-ţi pui întrebări despre ceea ce toată lumea numea Revoluţia din decembrie 1989.

Presa – de stat, dar şi cea particulară – nu ostenea să cădelniţeze evenimentele din decembrie 1989. La TVR, la Radio, în paginile fostelor gazete de partid şi de stat, împopoţonate cu titluri noi, adecvate conjuncturii, peste Ceauşescu curgeau valuri de mînie democratică. Valuri de mînie deloc diferite de cele de mînie proletară pe care împuşcatul de la Tîrgovişte le revărsase, în tinereţea sa revoluţionară, asupra lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi a altor exponenţi ai burghezo-moşierimii.

Se înţelege că despre evenimentele din decembrie 1989 nu se putea scrie altfel decît în termenii propuşi şi impuşi de noua Putere, Puterea fesenistă: revoltă spontană, ridicarea poporului la luptă, jertfa tinerilor, represiune criminală etc. etc.

În această atmosferă de isterie FSN-istă, iscăleam, în numărul din 23 februarie 1990, al săptămînalului Expres, amplul articol: 22 decembrie 1989 – O după-amiază cu prea multe întrebări.

Aşa cum se înţelege şi din titlu, îmi permiteam, la două luni de la căderea lui Ceauşescu, să-mi pun şi să pun mai multe întrebări asupra evenimentelor din 22 decembrie 1989.

Întrebări avîndu-şi temeiul în credinţa că nu tot ceea ce văzusem la televizor fusese şi real; real cu adevărat. Repet:

Eram la finele lui februarie 1990. Nici măcar în Occident nu apăruseră articolele şi cărţile care să se îndoiască de versiunea oficială asupra după-amiezii de 22 decembrie 1989.

Cum se petrec lucrurile cînd opinia publică e aţîţată pînă la isterie într-o anumită direcţie, orice semn de direcţie contrară stîrnea ostilitate.

O nemaipomenită ostilitate.

Ca să nu mai vorbim că, la ora respectivă, deţineam doar documentele versiunii oficiale: comunicatele FSN, banda video a Revoluţiei în direct la TVR, mărturiile celor de la Baricadă.”

România postdecembristă a trăit între 30 octombrie 2015 și 17 noiembrie 2015 o premieră unică nu doar în postdecembrism, dar și în istoria sa modernă:

Partidele politice din România, a căror esență e dată de crîncena bătălie pentru cucerirea și pentru păstrarea puterii, au acceptat fără să crîcnească soluția unui Guvern personal al președintelui Klaus Iohannis. Dacă adăugăm faptul că președintele și-a impus oamenii în fruntea serviciilor secrete, că șefa DNA, Codruța Kovessi, mai că nu-i sărută mîna pentru a-și demonstra supușenia, că în afara unor mici excepții, date de jurnaliști aflați pe cont propriu, toate televiziunile de știri, în fruntea cu Antena 3, toate site-urile, toate ziarele fac temenele zilnice Stăpînului de la Cotroceni, se poate spune, fără a greși că pentru prima dată în istoria postdecembristă, un Președinte reușește să dețină puterea absolută prin punerea între paranteze a partidelor politice?

Motivul invocat pentru această suspendare a voinței populare exprimate prin vot?

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK

Articole salvate