Editura Evenimentul si Capital

SURSE. DNA face dosar penal pentru cei care au lucrat la Ordonanțele de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale

Autor: | | 3 Comentarii | 5042 Vizualizari

Antena 3 a anunțat, pe surse, că DNA face dosar penal pentru cei care au lucrat la Ordonanțele de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale

Până joi, Ministerul Justiției va trebui să dea lista cu numele tutoror persoanelor care s-au ocupat de redactarea ordonanțelor privind grațierea și modificarea Codurilor penale. Totodată, ar fi fost cerute numele celor care au intrat în Ministerul Justiției. DNA ar fi cerut documente și înregistrările camerelor de filmat din Ministerul de Justiție, după ce  ar fi fost deschis un dosar penal in rem. ”Vrea să se afle cine din PSD a fost la Ministerul Justiției și a lucrat la proiectele de lege și OUG pe justiție”, a dezvăluit jurnalisat Ana Maria Roman, de la Antena 3. Informația nu a fost confirmată oficial.

Reamintim că, pe 25 ianuarie, Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, au anunțat că au depus un denunţ penal la DNA, în care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

”Împreună cu colegii şi prietenii Elena Ghioc şi  Răzvan Patachi, am depus la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, şi Florin Iordache, ministru al Justiţiei în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracţiuni: 1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal – ”Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate [...]” 2. Prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială”, a anunţat Mihai Poliţeanu pe pagina sa de Facebook.

În opinia semnatarilor, ”demersurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache de promovare a graţierii şi modificării Codului penal şi Codului de procedură penală prin ordonanţe de urgenţă au avut loc cu încălcarea legii şi cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală şi executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnaţi, trimişi în judecată sau anchetaţi penal în ultimii ani”.

Ei susţin că premierul şi ministrul Justiţiei ”au dezinformat Parlamentul României şi preşedintele României cu privire la intenţiile de a promova graţierea şi modificarea codurilor penale prin procedura ordonanţei de urgenţă”.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate