Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

DNA cere urmărirea penală pentru nouă foști miniștri

Autor: | | 26 Comentarii | 799 Vizualizari

Demnitarii sunt acuzați de fapte de corupție într-un amplu dosar care vizează cele mai mari achiziții IT făcute în ultimii 24 de ani.

Direcția Națională Anticorupție a cerut, ieri, avizul Președinției, Parlamentului României și Parlamentului European pentru începerea urmăririi penale împotriva a nouă foști miniștri, suspectați de fapte de corupție în dosarul l i cențelor M i c r o - soft și al altor achiziții IT, contracte care însumează peste un miliard de euro. Cei nouă foști miniștri sunt Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Șerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Țicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu și Mihai Tănăsescu. Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție referatul în vederea sesizării celor trei instituții cu scopul ridicării imunității celor nouă suspectați de comiterea, printre altele, a infracțiunilor de abuz în serviciu sau luare de mită.

Procurorii DNA spun că dețin probe potrivit cărora miniștrii Nica, Mihăilescu, Țicău, Athanasiu, Tănăsescu și Sandu și-au exercitat cu rea credință atribuțiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licențiere din 2004 în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft guvernului României, și implicit permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Funeriu și Sandu sunt acuzați că au încălcat dispozițiile legale privind achizițiile publice.

Favorizarea unei firme

Totodată, DNA susține în comunicatul remis ieri că există indicii că șase dintre suspecți, menționați anterior, au pretins și au primit sume de bani pentru a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu și pentru a-și exercita influența asupra altor persoane în vederea favorizării firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft, la un preț cu cel puțin 40 % peste cel real.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate