Editura Evenimentul si Capital

DNA cere arest la domiciliu pentru IPS Teodosie. Instanța se pronunță pe 19 mai

Autor: | | 3 Comentarii | 622 Vizualizari

Procurorii DNA Constanța solicită Curții de Apel Constanța înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul Petrescu Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, trimis în judecată pentru infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În prezent dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Curtea de Apel Constanța, iar față de inculpatul Petresu Teodosie este în vigoare măsura controlului judiciar, menținută de instanță.În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menționează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activități de accesare a fondurilor europene, deși acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar.

În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului,  a emis un act prin care  l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de  342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188, 75 ha.

Prin emiterea împuternicirii ca Ștefan Aurelian să acceseze fonduri europene, inculpatul Petrescu Teodosie  a încălcat simultan cele două obligații care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, și anume: - să nu desfășoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși,  - să nu se apropie de ceilalți inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.

 A reieșit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuși, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverința de suprafață fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a și fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanța Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie.  (Una dintre faptele pentru care  inculpatul Petrescu Teodosie a fost trimis în judecată - cea aferentă campaniei 2016 - era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul Ștefan Aurelian, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că  folosește anumite suprafețe agricole).

Termenul de judecată când Curtea de Apel se va pronuntata asupra cererii DNA Constanta a fost stabilit pentru 19 mai. Indiferent de decizie, ea va putea fi contestată la ICCJ.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:26 Stela Popescu, scene INCREDIBILE înainte să MOARĂ - VIDEO 18:52 UPDATE. Trupul Stelei Popescu, depus la Teatrul „Constantin Tănase”. Sute de oameni, APLAUZE și FLORI pentru MAREA ACTRIȚĂ 18:08 Stela Popescu. DEZVĂLUIRE DIN TRECUTUL NEȘTIUT al artistei. Foto în articol 18:08 A presimțit Stela Popescu că va muri? „Am avut trei vise...” 14:43 Stela Popescu. CE PENSIE JENANTĂ AVEA marea actriță… Vom ști vreodată să ne respectăm valorile? 14:16 Stela Popescu. Momentele de aur care au făcut-o cea mai iubită actriță de revistă din România 14:10 Ion Iliescu, foarte afectat de moartea marii actriţe Stela Popescu 13:55 Oana Pellea, MESAJ la moartea Stelei Popescu:„Putea fi salvată (...) Doamne, cât de nepăsători, indiferenți și grăbiți trecem...” 13:30 Cum își iau RĂMAS bun de la STELA Popescu colegii de la ”CONSTANTIN TĂNASE” 13:26 De ce a murit Stela Popescu, cea mai iubită actriță a românilor 13:26 Ultima înregistrare cu Stela Popescu, în urmă cu două săptămâni, alături de Dan Negru: ,,Am vorbit despre Ierusalim” 13:25 Stela Popescu. MAREA DORINȚĂ neîmplinită a actriței... 13:23 Stela Popescu. TERIBILA ÎNTÂMPLARE care i-a marcat toată viaţa. DEZVĂLUIRI EXCLUSIVE! 13:22 Stela Popescu, în ULTIMUL spectacol în care a jucat. Plină de viață, pe scenă, cu TREI zile înainte de dispariția tragică 13:07 Tamara Buciuceanu, ÎN LACRIMI după moartea Stelei Popescu: „Cel mai trist moment din viața mea” 12:50 Stela Popescu. Loredana Groza, MĂRTURISIRE la moartea marii actrițe 12:33 Stela Popescu. Actrița trăia în centrul Bucureștiului, ÎNTR-O VILĂ DE LUX 12:33 Stela Popescu A MURIT! Ce s-a descoperit pe masa artistei și ce urma să facă înainte de a înceta din viață 11:15 Stela Popescu a murit! Alexandru Arșinel este devastat: „Vai de mine” 10:45 După 61 de ani petrecuţi pe scenă, Steaua teatrului de revistă românesc s-a stins fulgerător

Articole salvate