DNA acuzat că fabrică probe în dosarul primarului Cătălin Cherecheș

DNA acuzat că fabrică probe în dosarul primarului Cătălin Cherecheș

La ultimul termen de judecată, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, trimis în judecată de DNA Cluj, pentru fapte de corupție, a acuzat faptul că la dosarul penal există mai multe probe adunate de DNA, care par ”inventate”

”Înțeleg să fie vorba despre o eroare materială, una singură, dar când vorbim de șase, ce mai putem spune? Înțeleg să fie o greșeală de o zi, de două zile, între momentul redării așa ziselor înregistrări și momentul primirii discului cu aceste înregistrări, de către DNA, dar când e vorba de câteva luni, ce să mai pot înțelege?”, a spus Cherecheș, în fața judecătorului Ioana Boiciuc, care a ales să se prefacă că nu a a auzit de aceste grave probleme de procedură penală.

Concret, primarul din Baia Mare susține că la dosarul penal există mai multe astfel de cazuri care ridică mari semne de întrebare. De exemplu, procurorii DNA Cluj au întocmit în data de 26 ianuarie 2016 un proces verbal cu ocazia redării înregistrărilor efectuate de denunțătorul din dosar, Cristian Șpan, în data de 5 noiembrie 2015. Numai că fișierul audio ”5.11.2015.m4a”, trecut pe procesul verbal in data de 26 ianuarie 2016, a fost predat efectiv la DNA, abia în data de 20.04.2016, adică după patru luni. În acest context se ridică o întrebare firească: cum  a fost posibil ca o probă, fișierul audio, să ajungă la dosar, înainte cu patru luni de momentul înregistrării oficiale la DNA.

Primarul din Baia Mare mai spune că, în total, există șase astfel de fișiere audio care nu au ajuns la DNA, decât după patru și cinci luni, dar ele au fost redate pe hârtie de procurorul anchetator.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mandatul de ascultare era gol de conținut

Explicația acestor abuzuri judiciare este dată de faptul că abia în data de 25 aprilie 2016, un judecător a emis un mandat care a autorizat efectuarea de înregistrări de către denunțător, în mediu ambiental.

Acest mandat susține Cherecheș pare unul gol de conținut deoarece încalcă grav articolul 143, alin. 1 din Coduld e Procedură Penală, care obligă la completarea tuturor datelor legate de: identitatea persoane care poartă mijloacele tehnmice, scopul utiulizării acestora, tipul și caracterele mijloacelor tehnice folosite și orice alte date de natură să configureze modalitatea concretă și împrejurările în care se efectuează supravegherea, suporturile rezultate, modalitatea de transformare a informațiilor stocate din memoria aparatului pe diverse suporturi, descrierea aparasturii utilizate.

Cherecheș a mai declarat că toate aceste abuzuri au fost invocate în camera preliminară, dar judecătorul nu a vrut să țină cont de aceste neclarități care conduc la încălcarea din partea DNA Cluj, a dreptului la apărare.