DIVERGENȚE ÎN ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a anunțat Congresul

DIVERGENȚE ÎN ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a anunțat Congresul

În ALDE s-au format două tabere. Una apropiată de Daniel Constantin care cere un Congres pentru alegerea unui președinte unic, mai spre toamnă, și una a lui Călin Popescu Tăriceanu care vrea ca liderul să fie ales cât mai repede.

"În legătură cu congresul, nu avem nicio divergenţă, din două motive. Primul motiv este că în statutul pe care noi îl avem în momentul de faţă, pe care l-am aprobat la precedentul congres, am hotărât că după alegerile parlamentare se organizează imediat un congres la nivelul partidului. În al doilea rând, am avut şi o discuţie politică cu domnul Daniel Constantin, înainte de Anul Nou. Nu ştiu dacă între timp şi-a schimbat punctul de vedere, nu mi-a transmis acest lucru. Deci, având în vedere aceste două chestiuni, cel mai probabil după Paşti vom organiza congresul. În momentul de faţă, sunt o serie de organizaţii care au solicitat acest lucru în organismele statutare", a declarat astăzi Călin Popescu Tăriceanu. 

El a precizat că a convenit cu Daniel Constantin ca, după Congresul ALDE, formaţiunea politică să aibă o conducere unică. 

EVZ a scris astăzi că Tăriceanu doreşte convocarea rapidă a Congresului, pentru a prelua întreaga putere, în timp ce Daniel Constantin vrea ca acest for să fie organizat mai târziu, pentru a-şi coagula apropiaţii în vederea unei candidaturi proprii.

Ne puteți urmări și pe Google News

CITIȚI MAI MULT: Luptă pentru putere în ALDE